Interimar la Spitalul Judeţean din Deva

Conducerea Consiliului Judeţean Hunedoara a anunţat cine va prelua funcţia de manager al Spitalului Judeţean din Deva, după ce Călin Laza a notificat instituţia că va renunţa la post.
Este vorba de Gabriel Berceanu, jurist, angajat al unităţii medicale. Acesta va deţine interimar această funcţie, până ce va fi numit un nou manager la spitalul devean.
„Într-o lună, o lună şi jumătate vom avea un nou manager la spitalul din Deva. Vă pot spune că nu va fi Ioan Demeter, aşa cum se vehiculează”, a declarat Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara.
Reamintim că Laza a decis să renunţe la funcţie, deşi în urmă cu câteva luni a susţinut examenul pentru postul respectiv. Consiliul Judeţean a comandat un audit la Spitalul Judeţean, care va trebui să fie finalizat până la finalul acestei luni. Vor fi verificate deconturile efectuate de către spital între 2012 şi 2015. (S.Popa)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Audit?! D-lor ziariști, dacă veți săpa mai adânc veți afla cum s-a desfășurat acel audit: i-au termen de rezolvare de 3 luni însă comisia de auditare a revenit înainte de cele 3 luni, și hopa „D-le Laza, ofsaid, tre' să vă ejectăm pentru că nu ați rezolvat problemele constatate"! Ce dracu' mă Nistore, nu te mai lepezi de apucăturile astea de comunist?! Chiar crezi că suntem un județ de proști și/sau de neinformați?!

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago