În organizarea Asociației județene de fotbal Hunedoara, opt cluburi, 32 de echipe și aproximativ 250 de copii au, „sărbătorit fotbalul juvenil”, în cele două centre, Petroșani și Deva, unde s-a organizat prima etapă din Interliga Națională de Fotbal.
Micuții fotbaliști prezenți la competiție au fost încurajați și au avut mai multe aprecieri din partea președintelui Asociației Județene de Fotbal Hunedoara, Cristian Petrean, prezent la ambele turnee, oficialul fiind cel care a reliefat importanța organizării competițiilor pentru copii. La Petroșani au participat 6 echipe cu aproximativ 130 de copii din județ reprezentând cluburile Viitorul Șoimuș, CFR Simeria, Star Academy Călan și, nu în ultimul rând, Școala de Fotbal „Damian Militaru” Petroșani. Bucuria a fost și mai mare deoarece nu s-a ținut cont de scor, scopul acestor competiții fiind de a promova jocul de fotbal de la vârste fragede.
Competiția se va finaliza la nivel național și cu participarea celor mai valoroase formații din județul Hunedoara.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…