Actualitate

Intervenţie contratimp a salvamontiştilor hunedoreni

Maximilian Gânju

Un turist american şi ghidul său au avut nevoie de ajutorul salvatorilor montani din Retezat, după ce au încercat să treacă din Valea Stânişoarei spre Valea Pietrele.

Din cauza epuizării fizice, cei doi turişti ajunseseră într-o situaţie extrem de periculoasă. Alerta a fost dată de un alt grup de turişti care coborâseră de pe Vârful Retezat. În ajutorul celor doi au fost trimise trei echipe ale Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, care au reuşit să-i aducă la Cabana Genţiana, la capătul unei acţiuni de salvare care a durat cinci ore.
Cei doi turişti le-au spus salvatorilor că şi-au abandonat rucsacurile grele în zona Borduleţ, între Cabana Genţiana şi Şaua Bucurii, însă starea de epuizare accentuată nu le mai permitea să ajungă la vreo cabană din apropiere. ”Traseul urmat de către cei doi nu este foarte greu, mai ales pe timp de vară. Însă acum, iarna, zăpada este moale şi condiţiile de înaintare sunt anevoioase. Trei echipe de salvatori montani au fost trimise, din puncte diferite, pentru a-i salva pe cei doi turişti imprudenţi. Au fost găsiţi, târziu, în noapte, în zona Cabanei Pietrele, fără echipamentul greu. Epuizarea celor doi a venit de la faptul că nu au pregătirea fizică necesară, nu au purtat parazăpezi şi nu aveau schiuri de tură. Din fericire, acţiunea de salvare s-a încheiat cu succes“, a declarat Ovidiu Bodean, şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura