A intrat pe un drum forestier
Incidentul a avut loc imediat după miezul nopţii, pe DN7A, în zona comunei Malaia. Poliţiştii au încercat să oprească autoutilitara care rula pe direcţia Brezoi-Voineasa, iar şoferul a simulat oprirea pe partea dreaptă, însă în dreptul poliţiştilor a accelerat. Echipajul a trecut la urmărirea autoturismului în cauză pe DN7A, fiind utilizate permanent semnalele luminoase şi acustice. Şoferul a intrat cu viteză pe un drum forestier cu denivelări, foarte greu accesibil autoturismelor, în încercarea de a scăpa. ”Pentru oprirea autoturismului şi imobilizarea conducătorului auto s-a efectuat uz de armă în mod legal, fiind trase un număr de 16 cartuşe. Cu toate acestea, s-a reuşit cu dificultate oprirea acestui autovehicul, numai după pătrunderea unuia dintre poliţişti din carlingă în interiorul habitaclului pe uşa dreaptă spate, când autoturismul se afla în rulare şi prin deschiderea din mers de către celălalt poliţist a portierei stânga faţă şi imobilizarea conducătorului auto care se împotrivea”, arată IPJ Vâlcea.
Poliţiştii au stabilit că individul de 41 de ani nu avea dreptul să conducă autovehicule pe drumurile publice şi era băut bine. Poliţiştii i-au întocmit dosare penale pentru conducerea unui vehicul fără permis şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice. (M.Gânju)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…