Interviu cu jurnalistul MIRCEA LEPĂDATU

MIRCEA LEPĂDATU: – Pentru mine profesia de jurnalist este Regina căreia m-am subordonat pe viaţă

 

REPORTER: – Fără îndoială, eşti unul dintre cei mai cunoscuţi jurnalişti din judeţul Hune­doara. Câţi ani din viaţă ai dedicat presei?
MIRCEA LEPĂDATU: – Dacă stau să socotesc bine, sunt cam 48 de ani. În anul 1973, prin vară, nu mai ştiu exact luna şi ziua, deşi ar trebui, mi-a apărut primul meu articol, publicat în ziarul judeţean, care în acea vreme se numea Drumul socialismului. Nu era sin­gura publicaţie editată în judeţul Hune­doara. Mai apărea un ziar, Zori noi, editat la Petro­şani, care era o publicaţie dedicată exclusiv Văii Jiului.

REPORTER: – Cum ai ajuns jurnalist, o profesie pe care o practici de atâţia ani şi la care încă nu ai renunţat?
MIRCEA LEPĂDATU: – Este o poveste, cred, interesantă. Sunt de loc din municipiul Sibiu, unde m-am născut şi unde am trăit până la 23 de ani, când m-am stabilit la Deva, din motive de … locuinţă. Şi ca să nu se interpreteze altceva, voi dezvălui pe scurt cum m-am mutat din Sibiu în Deva.
Eram proaspăt căsătorit, aşteptam primul copil, iar în Sibiu, nu aveam şansă să obţin o locuinţă în scurt timp. Am primit-o la Deva, angajându-mă la Termocentrala Mintia, care era în construcţie şi căuta personal calificat. Era luna martie a anului 1969. Deci, am fost unul dintre cei care au participat la constru­irea şi punerea în funcţiune a Termocentralei Mintia, Steaua de pe Mureş, cum era meta­foric numită atunci.
Şi ca să o scurtez mai tare, iată cum am ajuns jurnalist, sau ziarist, cum i se spunea pe atunci profesiei noastre. După cam cinci ani petrecuţi în colectivul de la Mintia ,timp în care am scris tot felul de articole la gazeta de perete a întreprinderii – articole care, se pare, mai erau şi citite – într-o zi mi s-a propus să devin coresponent voluntar al ziarului jude­ţean, în care să relatez despre realizările colectivului Stelei de pe Mureş, un colectiv în plină dezvoltare. Am acceptat, le-am trimis prima mea scriere, un reportaj-interviu cu un coleg de muncă,care a fost publicat integral după câteva zile, apoi un altul şi altul, până când, după vreo câteva luni, am fost chemat la redacţie, unde mi s-a spus că eu… mi-am greşit profesia, că de fapt eu trebuie să fiu ziarist. Şi aşa am intrat în 1975 la Facultatea de Ziaristică, de unde, după absolvire, m-am întors la ziarul care mi-a oferit şansa să devin jurnalist. Ziar la care am trudit până în anul 1990, când am ajuns la concluzia că este momentul să-mi i-au viaţa în propriile mâini, să fac altfel de presă. Şi am fondat un săptă­mânal cu distribuţie naţională, Week-end Magazin, care a avut un mare succes la citit­ori, dar pe care l-am oprit după cinci ani, la un tiraj de 25.000 de exemplare, din cauză că recuperam foarte greu banii de la firmele de distribuţie din ţară. A urmat apoi bisăptămâ­nalul judeţean Oglinda, pe care l-am lansat în 1995 şi l-am condus până în 2000, când am fost chemat să preiau conducerea unui nou cotidian, pentru judeţul Hunedoara, produs al Trustului Media Pro. Este vorba de cotidianul Hunedoreanul, pe care după o scurtă peri­oadă, cât am fost redactor şef adjunct, l-am con­dus cu mult succes – o spun fără frica de a fi acuzat de lipsă de modestie – până în aprilie 2006, de unde am plecat în urma unor malversaţiuni de natură politică. Iar din 8 iunie 2006, am lansat cotidianul Mesagerul Hune­dorean, ziar pe care-l conduc şi la care trudesc şi astăzi. Şi uite aşa, au trecut, parcă fără să-mi dau seama, aproape 50 de ani, de când slujesc pe Măria Sa, cititorul din judeţul Hune­doara.
Acum, după aproape o jumătate de secol de când trudesc în această profesie, pot spune că destinul a lucrat în favoarea mea. Adică, m-a adus exact pe drumul care mai mult ca sigur îmi era hărăzit, să ajung să practic profesia spre care eram chemat, şi pe care n-am înşelat-o, n-am trădat-o niciodată, căreia i-am dăruit tot ce am avut mai bun din mine, uneori cu sacrificii, cu nervi şi supărări, dar niciodată cu gândul de a o părăsi, deoarece aici este vorba de o iubire, de un legământ pe viaţa.

REPORTER: – Ai activat, ca jurnalist, şi înainte şi după 1989. Cu ce diferă presa de astăzi faţă de cea dinainte de decembrie 1989?
MIRCEA LEPĂDATU: – Sunt foarte mari diferenţe între ce reprezenta presa dinainte de 1990 şi ce reprezintă acum. Este clar, înainte de decembrie 1989 presa nu era liberă, era controlată strâns de partid. Dar, faţă de acum, în presă nu ajungea oricine, nu ajungeai – şi dacă ajungeai printr-un concurs oarecare de îm­prejurări, nu rezistai – dacă nu aveai, în primul rând, cultură generală, apoi un cât de cât talent gazetăresc, şi fireşte o deplină responsabilitate pentru ceea ce scrii sau transmiţi pe postul de radio sau tv. Astăzi, presa este liberă, nu există nici o constrâgere de natură politică, sau socială, dar din păcate, o spun cu maximă răspundere, dar şi cu părere de rău, în presa de azi mai activează prea puţini jurnalişti – adică oameni cu vocaţie, cu har gazetăresc, cu o cultură generală temeinică şi cu răspundere pentru ceea ce fac – majoritatea putând fi numiţi doar lucrători în presă. Este clar, vremurile s-au schimbat, internetul îi dă posibilitatea orişi­cui să-si facă publicaţie personală online, blog sau te miri ce website, în care să scrie şi să posteze ce-l taie capul fără nici un control sau cenzură. Asta fără să mai amintim de cei care îşi dau cu părerea pe Facebook, Instagram sauTwiter, postând tot felul de inepţii sau de informaţii false – numitele fake news – după cum îi duce mintea. Deci, din acest punct de vedere, cu excepţia libertăţii, presa de după 1989, şi-a pierdut treptat- treptat prestanţa şi statutul de cea de a patra putere în stat.

REPORTER: – Care sunt seniorii presei hunedorene alături de care ai lucrat în decursul anilor ?
MIRCEA LEPĂDATU: – Mă voi referi la câţiva dintre cei lângă care am lucrat la începuturile mele ca jurnalist, deci în perioada de apro­xi­mativ 15 ani, din 1975 până în 1990, cât am lucrat la Drumul socialismului, de atunci, din 1990, eu aflându-mă în postura de fondator de publicaţii şi de formator de jurnalişti. Nu sunt mulţi, deoarece mă voi referi strict la cei de la care eu, în calitate de coleg de redacţie cu ei, am avut ce învăţa din punct de vedere pro­fesional, şi care acum nu mai sunt printre noi, ple­când de mai mulţi ani în eternitate. Îi voi aminti, deci, pe maestrul Ioan Mîrza, pe Cornel Armeanu, pe Lucia Liciu şi pe Gheorghe Pavel, fost redactor şef, jurmalişti de la care am de­prins câte ceva din punct de vedere pro­fesional.

REPORTER: – Conduci unul dintre cele mai apreciate ziare din perimetrul hunedorean. Vor­beşte-ne puţin despre ”Mesagerul Hune­dorean”.
MIRCEA LEPĂDATU: – Pot spune, chiar dacă voi fi acuzat de lipsă de modestie, că MESAGERUL HUNEDOREAN, cotidianul pe care l-am creat, l-am lansat şi îl conduc din în iunie 2006, la această oră este cea mai apre­ciată, mai puternică şi mai influentă publicaţie din judeţul Hunedoara. Şi când afirm asta, am în spate cifrele, care sunt publice. Avem cel mai mare tiraj, deci şi cel mai mare număr de cititori pe ediţiile tipărite şi cei mai mulţi cititori unici pe ediţiile online. În rest, ce să mai spun? Toate acestea sunt rodul muncii colectivului nostru, a faptului că mereu am căutat să pu­nem ziarul în folosul cititorului, al cetăţenilor din judeţ, să oferim hunedorenilor infor­ma­ţiile cât mai rapid, şi cât mai corecte, să abor­dăm de câte ori este nevoie subiectele de in­teres major pentru comunitatea hunedoreană, cu răspundere şi fără părtinire, chiar dacă acest lucru i-a deranjat pe unii sau pe alţii. Cam aceasta este politica editorială a Me­sa­gerului Hunedorean, şi va fi şi în continuare, atâta vreme cât subsemnatul se va afla la cârma ziarului.

REPORTER: – Unele dintre publicaţiile lo­cale şi naţionale nu mai apar în format tipărit. Se va întâmpla acest lucru şi cu ”Mesagerul Hunedorean” ?
MIRCEA LEPĂDATU: – În viitorul apropiat nu. Deocamdată se pare că hunedorenii, o parte importantă dintre ei, îndeosebi din zona rurală, dar şi din oraşe, în special oamenii de vârsta a treia, preferă să citească ziarul tipărit. Este drept, în ultimii ani, a câştigat tot mai mult teren online-ul. Şi Mesagerul Hune­do­rean apare online, mai exact, fiecare ediţie pu­bli­cată pe print, este postată şi pe online. Fa­cem asta, deoarece am constatat că tot mai mulţi oameni preferă să citească ziarul pe in­ter­net, pe calculator, tabletă sau pe telefon. Deci, suntem obligaţi să ţinem pasul cu pro­gre­sul tehnic, să ne adaptăm cerinţelor vremii.

REPORTER: – Referindu-mă la tinerii jur­nalişti din judeţul Hunedoara, te întreb dacă ai încredere că ei vor reuşi să menţină ridicată ştacheta breslei noastre ?
MIRCEA LEPĂDATU: – Este o întrebare dificilă pentru mine, deoarece n-aş vrea ca tinerii care lucrează la ora actuala în presa hunedoreană să mă acuze că îi jignesc. Mai întâi trebuie să precizez că nu urmăresc îndeaproape tot ce reprezintă presa din judeţ, ziare, televiziuni locale sau posturi de radio. Urmăresc zilnic, doar câteva publicaţii scrise şi online, pe care le consider concurente. Sunt cam trei publicaţii care apar tipărite şi vreo trei care apar doar online. Şi un singur post de televiziune local, pe care îl urmăresc mai des. Deci nu sunt în măsură să vorbesc despre tinerii jurnaliştii care lucrează în tot ce înseamnă presa din judeţul Hunedoara. De aceea mă voi referi doar la cei care mi-au trecut mie prin mână, în aceşti 30 de ani de când am fondat şi am condus publicaţii în judeţ. În toţi aceşti ani, au trecut prin redacţiile pe care le-am condus peste 150 de tineri care vroiau să devină jurnalişti. Mulţi din­tre ei, cu fa­cul­tăţi de jur­na­listică terminate la Cluj-Napoca, Sibiu, Timişoara sau în altă parte. Alţii cu alt fel de facultăţi terminate, fi­lologie, drept, te­o­logie, tehnice etc. Şi mulţi doar cu liceul încheiat. Şi spun cu mâna pe inimă, că m-am ocupat îndeaproape de fiecare tânăr care a ajuns în redacţie. Din, păcate, mulţi veniţi, puţini chemaţi. Nu intru în amănunte, dar din cei peste 150, poate mai mulţi, n-am stat să-i număr, cam 20 mai lucrează în presă, putând spune despre ei că sunt, într-adevăr, jurnalişti adevăraţi. Iar dintre aceştia, doar vreo 10 lucrează în presa din judeţ, restul sunt prin Cluj, Timişoara sau Bu­cureşti.

REPORTER: – Deşi ai ”ieşit” la pensie, lu­crezi în continuare. Nu te simţi oboist uneori?
MIRCEA LEPĂDATU: – Da, lucrez în con­ti­nuare, deoarece cum spuneam mai devreme, iubesc această profesie, cred că am avut che­mare pentru ea, şi am avut norocul să ajung să o practic. Deşi este o profesie al naibi de stresantă, care de multe ori te stoarce din punct de vedere psihic şi fizic, pentru cei ca mine, cei care trăim pentru ea, şi înăuntrul ei, pen­tru noi ea este Regina, căreia i te-ai sub­ordonat pe viaţă, şi de care nu te poţi despărţii decât atunci când nu mai poţi ţine condeiul în mână.

REPORTER: – Ce înseamnă să fii membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din Ro­mânia?
MIRCEA LEPĂDATU: – Mie unuia, faptul că sunt membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, îmi oferă siguranţa că fac parte dintr-o organizaţie puternică a breslei noastre, cu un statut bine definit şi recunoscut pe plan naţional şi internaţional, graţie căreia membrii acesteia au câştigat o serie de drepturi, şi care îmi dă speranţa că profesia de ziarist are totuşi viitor în România.

REPORTER: – Ce planuri ai pentru anii care vor urma ?
MIRCEA LEPĂDATU: – Sunt, totuşi, la vârsta când nu îţi mai poţi face planuri pentru un viitor mai îndepărtat. Ci doar pentru unul apro­piat. Şi nici prea multe planuri nu am după câte am realizat până acum. De fapt, pot vorbi de două lucruri la care mă mai gândesc. Să mă ţină puterile să mai pot lucra la ziar, până echipa pe care o las acolo să nu mai aibă ne­voie de mine. Şi să apuc să mai vizitez câteva locuri din lume, pe care încă nu le-am văzut pe viu.

Ioan Vasiu / UZPR