Interviu cu senatorul PSD Viorel Sălan: „Prin noul program de guvernare, PSD doreşte o Românie dezvoltată pentru toţi românii”
Programele naţionale pentru dezvoltare locală iniţiate şi promovate de guvernele social-democrate au însemnat un sprijin important pentru comunităţile locale, inclusiv pentru cele din judeţul Hunedoara. Am solicitat câteva detalii în legătură cu aceasta de la Viorel Sălan, senator PSD de Hunedoara.
– Cum a beneficiat concret judeţul Hunedoara de pe urma politicilor promovate de guvernele PSD, începând din 2016?
– Spaţiul pe care îl am la dispoziţie este insuficient. Aş putea să fac însă o rapidă trecere în revistă în termeni financiari. Dacă ne referim strict la judeţul Hunedoara, la finalul guvernării PSD totalul investiţiilor realizate pe judeţ a fost de peste 137 milioane lei, totalul investiţiilor în derulare era de peste 630 milioane lei, iar totalul investiţiilor contractate pe judeţ era de peste 280 milioane lei. În acelaşi timp, s-au implementat prin Compania Naţională de Investiţii, proiecte în valoare aproximativ 70 milioane de lei. Toate acestea sunt doar cifre, dar cetăţenii din fiecare localitate pot confirma acest efort uriaş pentru dezvoltare locală.
– Parlamentul României a avut vreun rol în toată această desfăşurare de forţe?
– Toate aceste acţiuni guvernamentale au fost permanent sprijinite de Parlamentul României într-un proces continuu de legiferare. Toate programele guvernului de susţinere a economiei pe fiecare domeniu sau regiune în parte au devenit legi, tocmai pentru a le da greutate şi a obliga respectarea lor de către orice guvern ulterior.
Aş aminti aici câteva dintre aceste legi adoptate de către Parlament cu un impact pozitiv resimţit direct şi indirect de către cetăţeni.
În primul rând, o menţiune specială merită Legea muntelui, devenită Legea nr.197/ 20.07.2018. Legea prevede, între altele: plată diferenţiată pentru crescătorii de animale; subvenţii pentru investiţii de capital, credite bancare, bonificaţii la dobânzile bancare, credite bancare preferenţiale, dobânzi reduse, pentru dezvoltarea fermelor şi/sau a exploataţiilor agricole; constituirea de centre teritoriale de reproducţie şi selecţie a animalelor pentru rumegătoare, care vor desfăşura programe de selecţie şi de adaptabilitate la condiţiile zonei montane, în colaborare cu unităţile de cercetare-dezvoltare-inovare; organizarea la nivel intercomunal a unor târguri pentru animale şi expoziţii agricole, la nivel de bazine, văi, în intramontan, susţinută de administraţia publică locală, cu sprijinul consiliilor judeţene şi al direcţiilor pentru agricultură judeţene.
– Doar Legea muntelui…?
– Legea Muntelui a fost însoţită de un întreg pachet legislativ dedicat dezvoltării zonei montane ce oferă posibilităţi pentru implementarea de proiecte de investiţii în localităţile situate în zona de munte a judeţului Hunedoara. Din acest pachet aş putea aminti aici câteva: Legea nr.332/21.12.2018 privind aprobarea Programului de investiţii pentru înfiinţarea stânelor montane sau Legea nr. 296/2018 privind aprobarea Programului de investiţii pentru înfiinţarea centrelor de colectare lapte în zona montană, Legea nr. 330/2018 privind aprobarea Programului de investiţii pentru înfiinţarea centrelor de colectare, spălare şi prelucrare primară a lânii în zona montană, Legea nr.334/2018 pentru aprobarea Programului de încurajare a investiţiilor din zona montană, s.a.
– Ce propune alegătorilor Partidul Social Democrat prin noul program de guvernare la acest capitol?
– Prin noul program de guvernare, PSD îşi propune să continue acest proces şi să construiască o Românie dezvoltată pentru toţi românii. Concret aceasta înseamnă că orice român, indiferent de regiune, trebuie să ajungă în maximum 2 ore la cel mai apropiat aeroport şi în maxim o oră la cea mai apropiată intrare pe autostradă. Şi, de asemenea, orice român, indiferent de regiune, trebuie să aibă apă, canalizare, gaze naturale, acces la educaţie, acces la un sistem de sănătate eficient şi de înalt nivel profesional şi tehnic. Este ceea ce ne dorim de fapt cu toţii.
Comandat de Partidul Social Democrat – Organizaţia Judeţeană Hunedoara CUI mandatar financiar – 11200020 Executat de MEDIA HUNEDOREANĂ SRL Deva