Întoarcerea fiului risipitor
Primarul oraşului Simeria, Emil Rîşteiu (foto), va reveni în partidul care l-a consacrat, PSD. Din mai 2012, Rîşteiu nu mai face parte din echipa social-democraţilor, după ce a candidat pentru postul de primar al oraşului Simeria, în condiţiile în care candidatura a revenit PNL. În aceste condiţii, Emil Rîşteiu nu a avut altă soluţie, decât să renunţe la PSD şi să atace ca independent funcţia de edil şef al Simeriei.
Exclus din PSD anul trecut
„Eu m-am suspendat, iniţial, din PSD, pe o perioadă de şase luni, începând din februarie 2012. Ulterior, am fost exclus din partid. Am vrut să candidez la Primăria Simeria, dar candidatura a revenit PNL şi, ca atare, am candidat independent. Era normal să fiu exclus din partid, eram într-o alianţă şi nu am respectat regulile”, a declarat Emil Rîşteiu.
El a candidat şi a reuşit să câştige Primăria Simeria, ca independent. Acum, el vrea să se întoarcă în PSD şi intenţionează să facă asta înainte de alegerile care vor avea loc în cadrul organizaţiei judeţene Hunedoara a social-democraţilor. „Răspund astfel şi la o solicitare a primarilor, conducerii organizaţiei judeţene a PSD şi vreau să revin în rândurile social-democraţilor. Voi candida pentru o funcţie la judeţ, de aceea, mă reîntorc în PSD înainte de alegeri. Mi s-a propus să preiau conducerea organizaţiei Simeria a PSD, dar nu am acceptat”, a adăugat primarul oraşului Simeria, Emil Rîşteiu. Acesta s-a înscris prima dată în PSD în anul 2001. A fost primar al comunei Băcia timp de trei mandate. (S. Popa)
Felicitari domnule Emil , a-ti ales calea cea buna. Mult succes in activitatea de primar si de membru PSD. ,,Sufera sustinatoarea Suri a fiului pierdut Draia ”