Intotero: Guvernarea dreptei plasează România la coada clasamentelor globale şi europene privind gestionarea pandemiei
„Trăim o realitate dezolantă. Pe zi ce trece România se afundă tot mai mult în datorii şi în imposibilitatea de a răspunde activ situaţiilor limită provocate de pandemia cu COVID – 19. Ţara se zbate, iar ROMÂNII sunt sătui de necunoaşterea zilei de mâine.
Este adevărat, toate statele lumii au probleme. Însă, diferenţa este dată de faptul că România a rămas blocată în explicaţii şi a pus lanţurile pe economie, pe sistemul medical şi pe învăţământ, în timp ce restul lumii funcţionează şi încearcă să găsească soluţii.
De un an, singurii care fac ceva pentru stoparea virusului sunt cetăţenii şi cadrele medicale! Am văzut. Doar ei „TREBUIE SĂ”! Dar guvernanţii, când? Faptul că aceştia dorm bine noaptea, în timp ce oamenii se îmbolnăvesc pe capete, iar paturile de la ATI din ţară devin un miraj şi forţează sistemul medical să caute soluţii IREALE, spune multe despre CÂT ŞTIU EI SĂ FACĂ. Ceea ce s-a întâmplat zilele trecute la Spitalul Foişor şi la Spitalul „Victor Babeş” din Capitală este ireversibil. O bătaie de joc la nivel înalt, cum numai ei pot.
Dreapta românească a reuşit o performanţă unică la nivel mondial. În plină pandemie, România a avut TREI miniştrii ai sănătăţii într-un an: Victor Costache, Nelu Tătaru şi Vlad Voiculescu. Chiar PATRU, dacă includem şi ministrul de facto, Andreea Moldovan. Unde este profesionalismul? Asta numesc ei o administraţie eficientă?
Linia europeană de acţiune în vederea limitării numărului de infectări spune explicit: testarea este soluţia esenţială în vederea gestionării efective a dinamicii pandemiei. Testarea! O măsură contestată de Executiv, însă activă în toate statele europene care au în mână fenomenul COVID -19.
La începutul acestei luni, Fondul Monetar Internaţional (FMI) a ieşit cu un nou studiu. Nu unul inventat şi cunoscut doar de domniile lor, ci unul care arată, negru pe alb, că România a dedicat sub 2,5% din PIB, prag stabilit de FMI, măsurilor fiscale directe pentru sprijinirea şi susţinerea sectoarelor economice şi sanitare din ţară, în contextul pandemiei. O ruşine globală! România deţine ultimul loc şi în acest clasament. Ţări din Asia şi Africa au reuşit să depăşească acest prag şi să sprijine REAL companiile cu probleme, şomerii, sistemul educaţional, firmele mici şi mijlocii în prag de faliment. Mare parte a guvernelor au stabilit bonificaţii pentru firmele cu plata la zi a taxelor, amânări de impozite pentru antreprenori şi au investit masiv în programe sanitare specifice pentru tratarea bolnavilor cu COVID -19. Guvernanţii au promis 1.600 de paturi la ATI, unde sunt?
Toate acestea în timp ce EXECUTIVUL de coaliţie al României a îngropat cetăţenii în datorii şi a minţit că suntem bine, ba mai mult, că în mai puţin de două luni vom intra în normalitate. Departe de ADEVĂR. România a ajuns în punctul 0 al neputinţei – un eşec total al guvernării Cîţu, prea mult lăudată şi prea puţin gândită”.
Natalia-Elena INTOTERO
Deputat PSD Hunedoara