Categories: Educatie si cultura

ÎNTRE CER ŞI PĂMÂNT.Am revenit la simplitate !

        Cândva, atât de cândva încât şi timpul a uitat să-şi mai numere anii, omul trăia cu tot ce-i dădea natura, convins fiind că n-a fost aruncat pe pământ la întâmplare şi nici nu va muri de foame. Se contopea cu natura şi făcea parte din ea, precum şi natura era parte integrantă din om. Lucrurile s-au schimbat cu timpul şi parcă nimic nu ne mai este suficient, nimic nu ne mai mulţumeşte pe deplin, am devenit dumnezeii propriilor noastre existenţe, de la care cerem mai mult decât ne foloseşte.
Am învăţat în timp să nu mai judec pe nimeni şi nimic şi am descoperit că nici pe mine nu mă mai judecă lumea. Însă am voie să observ, să cern lucrurile şi oamenii în mintea mea, cu raţiunea din dotare şi mi-am format o conştiinţă activă care a fost antrenată să discearnă la secundă ce am de făcut. Uneori fac greşeli, dar am învăţat să mă şi iert. Alteori sunt înşelată în aşteptări, în fapte, poate chiar de cei mai buni prieteni, însă am învăţat să-i iert şi pe ei. Dar mi-a fost foarte greu să învăţ simplitatea, să o înţeleg şi să-i recunosc valoarea. Şi asta pentru că şi eu, ca şi voi, am trăit în lumea plină de sclipici, de glamour, a societăţii aşa-zis moderne. M-am dedat la gustul luxului, al traiului care cere de la noi infinit mai mult decât ne-ar trebui. Oarecum, acest stil de viaţă ne cere foarte mult şi nu ne oferă la schimb mulţumirea, fericirea pe care contăm. Şi acum arunc produse pe care le cumpăr şi nu le mai folosesc, însă în urmă cu mai bine de 10 ani, aruncam în fiecare săptămână, mai bine de trei sfert de frigider şi anual, câteva cutii pline cu haine, pe care nici nu le îmbrăcam mai mult de două, trei ori. Mi-am cumpărat cabină de duş cu jacuzzi şi muzică, pe care nu le-am utilizat niciodată şi nu ieşeam din magazin fără câteva lucruri inutile, în coş. Vă daţi seama că am enumerat doar câteva opulenţe de proastă factură pe care le făceam în trecut, pentru că numărul lor este infinit mai mare şi sunt sigură că vă regăsiţi şi voi în multe dintre ele. Ei bine, a venit ziua când viaţa mi-a oferit lecţii de care habar nu aveam că există, sau că mi se pot întâmpla mie. Am trecut prin lecţia lipsurilor materiale, a smereniei, a umilinţei, a resemnării, a abandonului de sine, a tuturor renunţărilor etc. Apoi l-am întâlnit pe Dumnezeu şi m-am agăţat atât de strâns de mâna Lui salvatoare, încât aş fi putut muri, în acea clipă şi muream fericită. Cu timpul, am descoperit altă lume, alt stil de viaţă, altă abordare a lucrurilor. Acum nu mai vreau nici un leu de la nimeni, dacă nu îmi este dat să-l am, nu mai vreau nici măcar o felie de pâine, dacă ea nu îmi este de folos, nu mai vreau să văd lumea şi nu mă mai animă nici un prieten care mi-ar putea călca pragul, care m-ar ridica în slăvi, sau care mi-ar oferi, interesat, un soi de prietenie şubredă, lipsită de substanţă. Astăzi ştiu sigur că mama mi-a fost cea mai bună prietenă, că soţul meu îmi este camaradul perfect şi că fiica mea este singura garanţie a veşniciei mele. Acum nu mai pun preţ pe hainele care le port, nu mă mai uit pe etichetele lor, nu mai port ochelari de soare firmaţi, nici în călătorii la capătul lumii nu mai vreau să merg, pentru că grădina mea este lumea mea în miniatură, pentru că ţara mea este singurul Rai pe care vreau să-l cunosc. Când mă îmbrac în rochia mea de mireasă şi pornesc la drum spre copiii pe care urmează să-i ursesc sunt cea mai fericită femeie de pe pământ. Fiecare seară în care îmi ţin copila în braţe, iar soţul meu ne cântă, lângă focul care arde-n sobă, este toată extravaganţa de care am nevoie, ca să fiu fericită. Mai mult, în fiecare primăvară adun urzici, leurdă, bureţi de prun, măcriş, lăptuci şi multe altele, din care prepar cele mai spectaculoase mâncăruri. Spectaculoase pentru mine! Nu mai am nevoie de creveţi, sau calamari, sau alte fantezii culinare pe care le apreciam cândva. Nici bisericile poleite, pline de enoriaşi, cu şapte preoţi în Liturghie, nu mă mai pot fascina. Astăzi am nevoie doar de mine, de ceea ce mi-a dăruit Dumnezeu, de bisericuţa mea de piatră şi de împărtăşania pe care o consider cea mai sofisticată, mai scumpă şi mai impresionantă hrană. Astăzi, Dumnezeu îmi este suficient! Iar ceea ce îmi dăruieşte El, fără sclipici, fără focuri de artificii şi fără câini cu covrigi în coadă, este mult mai preţios decât orice am trăit până acum. Cred că, dacă am învăţa cu toţii să trăim în simplitate, să iubim naturaleţea mai mult decât spoiala artificială a unei vieţi trăite pe fugă, sau în goana după averi, am putea fi mult mai fericiţi, mai buni, mai empatici şi mai credincioşi.
Simplitatea stă la baza tuturor lucrurilor, iar vieţile noastre sunt construite pe frumos, natural şi simplu! Tot ce trece dincolo de acestea devin momeli, ispite şi trambuline care ne vor zdrobi sub amprenta propriilor ambiţii inutile.
Până săptămâna viitoare…
ALEGEŢI SĂ TRĂIŢI CU DETAŞARE, BUCURÂNDU-VĂ DE VIAŢĂ!(Valentina Mureşan)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

2 zile ago

Funcționari din Primăria Petroșani, declarați nevinovați de cea mai înaltă instanță a României

Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…

3 zile ago