ÎNTRE CER ŞI PĂMÂNT. Între datorie, carieră şi iubire (1)

Valentina Mureşan

În anii trecuţi veneau spre mine oameni cu multă evlavie duhovnicească, pe care uneori nu o înţelegeam şi mă întrebam dacă nu cumva e ceva ce eu nu cunosc, ceva ce n-am aprofundat. Ulterior, am decoperit că există o evlavie de suprafaţă, bine intenţionată de altfel, care apare la un nivel experimental al credinţei şi se transformă într-o paradă, într-un fel de act artistic religios. De ceva timp, vin spre mine oameni care se autodeclară atei, sau care-l contestă pe Dumnezeu, prin unealta cea mai frivolă: biserica! Bine v-am găsit, dragilor dragi! Astăzi vorbim despre lucruri sensibile, despre ceea ce e şi ceea ce doar pare a fi.
Datoria vine ori din responsabilităţi pe care ni le asumăm de-a lungul timpului singuri, ori din compromisuri, pe care evident că le facem tot noi cu noi. Am întâlnit oameni care se iubeau din „datorie“, alţii care executau lucruri casnice sau profesionale, tot din „datorie“. Am mai întâlnit alţi oameni care îşi făceau „datoria“ faţă de persoane cărora le-au greşit, sau le-au compromis viaţa. Au ajuns la mine împovăraţi, epuizaţi, măcinaţi de propriile lor greşeli ancorate în conştiinţă. Evident, aceştia sunt oamenii care au conştiinţă… Am să vă dau un exemplu din urmă cu câţiva ani, a unui bărbat ajuns în al şaselea deceniu de viaţă, care şi-a împărţit ultimii 30 de ani, între soţie şi amantă. Ajunşi cu toţii la o vârstă respectabilă, omul nostru a conştientizat că deţinea două cămine, pe care evident că trebuia să le întreţină. A fost uşor la tinereţe, când banii se făceau mai repede, când parcă nu-l ajungea din urmă, oboseala. Acum devenise apăsător şi greu de gestionat orice minciună, orice gest. L-am întrebat de ce a făcut acest compromis şi mi-a răspuns că nu a putut renunţa la nici una din ele. Acum ar renunţa la amândouă, dar nu mai poate. Şi de aici a început povestea: ce-i oferea una, nu avea cealaltă şi invers. Cumva, era şi pe cal, şi pe măgar şi i-au plăcut ambele variante. Chiar i s-a părut interesant, în tinereţe, să uzeze de adrenalină. Doar că a venit bătrâneţea şi odată cu ea şi-a dat seama că soţia ştiuse tot timpul de cealaltă femeie, iar amanta şi-a asumat acel rol, conştientă că nu va fi niciodată vioara întâi. Acum venise vremea plăţilor, a momentului în care era mai bine să fugă, decât să-şi urmeze până la capăt „datoria“. Ce era dincolo de această poveste? Dincolo de poveste se aflau copiii acestui domn: unul homosexual, iar fiica lui trăia drama unei mame cu un copil cu dizabilităţi. Mai erau două femei, soţia cu sufletul amputat şi amanta cu viaţa distrusă. Dar mai era şi un bărbat, îmbătrânit de poverile propriilor greşeli pe care le conştientiza doar în parte şi era supărat nevoie mare pe Dumnezeu.
Datoria, dragii mei, este doar parandărătul egoismului nostru! Orice compromis pe care-l facem în această viaţă, orice alegere proastă, orice decidem să ne bucure sufletul şi nu ni se cuvine, vine la final cu nota de plată! Viaţa este incredibil de simplă şi frumoasă, doar noi suntem cei care o complicăm şi aducem în prezentul nostru elemente care ne pot influenţa viitorul. Nu Dumnezeu l-a pedepsit pe acest om, ci s-a pedepsit singur! Acesta a fost lucrul pe care l-a înţeles cel mai greu. Când spunem că ne facem datoria, sau când gândim că facem un anumit lucru din datorie, ar fi mai bine să ne oprim o clipă şi să ne întoarcem acolo unde l-am abandonat pe Dumnezeu. Ar fi mai bine să găsim uşa greşită pe care am deschis-o şi ne-am bucrat pe moment de tot ceea ce ne oferea diavolul ca momeală. Pentru că, în realitate, tot ce nu ne este permis, nu ne este dat de Dumnezeu să ne fie bucurie, iar noi cerem sau luăm, din egoism, din vanitate, sau din răutate, este de fapt năvodul pe care necuratul l-a pregătit pentru noi. Iar necuratul este extrem de abil, de inteligent, de perspicace! Va jongla de fiecare dată cu slăbiciunile noastre, cu frivolităţi pe care le conştientizăm, sau nu, dar el sigur le ştie. Cu alte cuvinte, ai păşit în năvodul diavolului, aşteaptă-te la nota de plată! Niciodată nu va cere Dumnezeu plată pentru ceea ce ne-a dăruit, sau pentru cât noroi a curăţat de pe noi, fie că înţelegem asta, fie că nu. Mă veţi întreba ce ne-a dat Dumnezeu… Ne-a dat totul, doar că nu folosim aproape nimic: mâini să construim, picioare să ajungem oriunde dorim, inteligenţă să-L înţelegem, minte să ne descurcăm în viaţă, abilităţi pe care să le transformăm în haruri, natură să ne hrănească, suflet să preţuim iubirea celor din jur, şi lista e infinit mai lungă!
Datoria, dragilor dragi, este doar o factură! Aveţi grijă cui şi de ce o achitaţi!
Până săptămâna viitoare…
ALEGEŢI SĂ TRĂIŢI CU DETAŞARE, BUCURÂNDU-VĂ DE VIAŢĂ!