ÎNTRE CER ŞI PĂMÂNT. Recunoaştem doar ce cunoaştem

Valentina Mureşan

Dragilor dragi, vremurile pe care le trăim acum sunt extrem de serioase! Şi fiecare om, cetăţean, individ, sau cum vrea fiecare să se autointituleze, trebuie să conştientizeze acest lucru, fără panică şi fără frică!
V-am spus în articolele anterioare ce înseamnă frica, de aceea e bine să ne ancorăm doar în conştiinţă şi în realitate. Sunt oameni care cred că e doar o manipulare, că lor nu li se poate întâmpla nimic şi toată această inconştienţă poate dura până la un diagnostic distanţă, al lor şi al celor dragi lor. Dar asta nu e tot! De la diagnostic şi până la finalul acestui dezastru, mai e un pas tragic: nimeni, dar absolut nimeni din familie, nu mai poate interacţiona cu cel diagnosticat. Întrebarea e simplă: vrei să mori, fără să-i mai vezi vreodată pe cei dragi? Dar toată această iresponsabilitate, inconştienţă, vine din faptul că nu înţelegem fenomenul. Avem un virus, care nu e nici cancer, nici bubă neagră, nici bacterie, nici altceva, ci este un agent patogen, o particulă submicroscopică, nu este nici viu, nici mort, nici nu se reproduce, ci se multiplică din celula de bază. Adică ne confruntăm cu ceva ce nu avem cum să vedem cu ochiul liber, nu percepem momentul în care îl preluăm şi îl putem găzdui zile la rând fără să ştim. Dar!… Acest virus nu e unul comun, ci unul extrem de perfid, de periculos şi ucigaş! Mă veţi întreba de ce face Dumnezeu asta? Ei bine, Dumnezeu nu face nimic! Doar noi, oamenii, o facem şi Dumnezeu o îngăduie de buni ce suntem. Pentru că nici frunza din pom nu se mişcă-n vânt fără ştirea Lui Dumnezeu! Iar dacă am ajuns să vorbim despre latura aceasta spirituală, vreau să subliniez un motiv minor pentru care ar îngădui Dumnezeu acest dezastru: de fiecare dată când îl pomenim pe Dumnezeu, noi Îi cerem ceva, Doamne dă-mi şi mie, Doamne fă-mi nu ştiu ce, Doamne ai grijă, Doamne fereşte! Niciodată, dar niciodată, nu-L întrebăm ce ar vrea şi El de la noi!!! Pentru că omul nu mai ştie să vorbească cu Dumnezeu… Omul nu-L mai aude pe Dumnezeu! Avem timp să ascultăm toate bârfele, să dezbatem toate prostiile, dar cu Dumnezeu nu mai stă nimeni la taină. Şi atunci, de ce credeţi că ar fi îngăduit El asta? Poate tocmai ca să ne facem timp… timp şi pentru El!
Pe de altă parte, poate ne vom face timp şi pentru cei de lângă noi, cei care coabitau cu noi, dar eram prea ocupaţi, sau prea obosiţi ca să-i întrebăm ce mai fac. Poate nici cu copiii noştri nu ne-am jucat, nici părinţilor nu le mai răspundeam la telefon. A venit momentul să o facem! Să vedem ce mai fac, dacă au mâncat, dacă şi-au luat medicamentele, dacă sunt bine. Acum vom avea timp pentru toate! Şi da! Poate nu vom mai avea bani, nici pentru planuri de vacanţă, nici pentru rochii scumpe, nici pentru extravaganţe. Ci vom avea bani pentru ceea ce era firesc să-i folosim: hrană! Nu! N-am spus pentru mâncare, ci hrană! Faceţi voi diferenţa!
Da, ne e greu să înţelegem, să acceptăm, să gestionăm asta, pentru că ne e greu să trăim în adevăr! Acel adevăr desprins din realitatea care ne-a creat ca oameni. Însă nimic nu va mai fi la fel, atunci când vom ieşi din acest pericol care umbreşte pământul! Nici unul din noi nu va mai fi la fel! Coloşii care ne-au creat cum suntem acum se vor prăbuşi sub ochii noştri şi totul face parte din planul Lui Dumnezeu, iar acum avem de ce să ne temem, pentru că am fost egoişti, laşi, imorali, hapsâni, inconştienţi şi perfizi. Am fost exact cum este acest virus! Dumnezeu are umor, cred. Ne-a pus în oglindă cu ceva ce nu putem detecta, ca să ne înţelegem eroarea. Dar chiar şi aşa, vorba unui înţelept, nu reuşim să fim oameni! Ce păcat! Recunoaştem doar ceea ce cunoaştem, iar pe acest COVID-19 nu-l ştie nimeni, iar el ucide. Şi nu face nici o selecţie, ci rade tot ce găseşte în cale, de aceea e bine să nu-i stăm în cale ca proştii! În celelalte războaie ni s-au pus puştile în mâini şi am fost trimişi în bătaia gloanţelor, prin caniculă sau nămeţi. Acum, soluţia e să stăm cu cei dragi, în casă şi… ni se pare imposibil!
Vă rog, fac apel la fiecare dintre voi, mă rog Dumnezeului conştient din fiecare, întoarceţi-vă faţa spre Dumnezeu! Priviţi-L în ochi, ascultaţi-vă inima şi fiţi responsabili pentru voi şi ai voştri! Nu spun că va fi uşor şi nici că vom scăpa toţi. Spun că acest război este unul al minţii, mintea care minte, al pericolului nevăzut şi necunoscut. Iar soluţia este în inimile voastre! În cât de mult iubiţi viaţa şi pe cei de lângă voi, fără să mă refer doar la familiile voastre, ci la toţi fraţii voştri: vecini, cunoscuţi, prieteni, sau oameni de pretutindeni. Acest virus ne va învăţa pe fiecare respectul, responsabilitatea, dragostea şi altruismul. Dar ne va mai învăţa ceva ce am uitat cu desăvârşire: munca dreaptă şi curată, ne va reîntoarce la casele noastre şi la ceea ce am fost meniţi să facem.
La finalul acestui măcel vom da slavă Lui Dumnezeu că ne-a recreat din cenuşa care am ajuns să fim!

Până săptămâna viitoare… ALEGEŢI SĂ TRĂIŢI CU DETAŞARE, BUCURÂNDU-VĂ DE VIAŢĂ!