Natalia Bumbac
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu a reuşit să netezească relaţia cu medicii de familie, astfel încât, aceştia din urmă anunţă că vor continua protestul.
Mai exact, o mare parte a medicilor de familie, la nivel naţional, refuză să semneze actele adiţionale de prelungire a contractului de furnizare a serviciilor de asistenţă medicală primară cu şi în condiţiile impuse de CNAS. Ceea ce înseamnă că, până la semnarea acelor acte, nu vor putea oferi servicii medicale compensate sau gratuite pacienţilor. Protestul cadrelor medicale are la bază două cauze: birocraţia excesivă şi banii puţini care li se alocă din bugetul CNAS.
„Datoria de medici ne-o facem”
Aceeaşi situaţie se regăseşte şi la noi în judeţ. Până ieri, doar o parte dintre medicii de familie din judeţ aveau încheiate formalităţile cu CNAS. „De la colegii mei ştiu că, în mare parte, medicii din judeţul Hunedoara nu vor semna actele adiţionale ale contractului cadru, pentru că nu s-au rezolvat problemele de fond. Vrem să putem să ne facem meseria, să fim medici, nu conţopişti. Datoria de medici ne-o facem. Colegii care merg la cabinete examinează şi dau reţete. De fapt, acestea sunt atribuţiile noastre, compensarea este în sarcina Casei”, a declarat medicul Ana Aurelia Chiş Şerban, preşedintele Asociaţiei Profesionale a Medicilor de Familie Hunedoara.
Anul trecut, medicii de familie au avut alocate 5,77 la sută din fondurile CNAS, pe anul acesta majorarea fiind până la 5,8 la sută. O majorare ridicolă, susţin cadrele medicale, deoarece au cerut să li se aloce 10 la sută din fondurile strânse pentru sănătate. Asta în condiţiile în care, din totalul pacienţilor care se prezintă la cabinetele lor, 80 la sută sunt rezolvaţi pe loc, doar restul de 20 la sută fiind trimişi la laboratoare medicale pentru analize sau la medici de specialitate. În plus, cheltuielile de întreţinere a unui cabinet, care presupune şi plata salariilor pentru asistenţii medicali, vor creşte în 2018 doar prin prisma majorării salariului minim pe economie. Toate aceste probleme au fost expuse de medicii de familie autorităţilor ministeriale de mai mult timp, fiind organizate în noiembrie 2017 şi pichetări ale sediilor prefecturilor.
„Un nou contract-cadru mai avantajos”
Pe de altă parte, Ministerul Sănătăţii pare a fi autist la problemele ridicate de medici şi a transmis un comunicat în care încearcă să explice că de fapt banii alocaţi acestora în 2018 vor fi mai mulţi, enumerând şi o serie de alte avantaje care li se vor acorda.
Şi Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Hunedoara a informat că până ieri, au semnat actele adiţionale de prelungire a contractelor cu Casa 71 de medici de familie din judeţ, dintr-un total de 221 de cadre medicale. Totodată, CJAS Hunedoara arată că în urma discuţiilor pe care conducerea CNAS le-a avut cu reprezentanţii medicilor de familie, 70 la sută dintre doleanţele lor au fost îndeplinite şi vor fi reflectate în noul contract-cadru. „Conducerea CNAS a avut mai multe runde de discuţii cu reprezentanţii medicilor de familie, în urma cărora s-au convenit numeroase modificări ale proiectului contractului-cadru care va reglementa condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2018. Totodată, proiectul bugetului CNAS pentru acest an prevede o majorare cu peste 17 la sută a fondurilor alocate asistenţei medicale primare faţă de anul în curs, acesta fiind domeniul de asistenţă medicală cu cea mai mare creştere de finanţare. Conform proiectului, veniturile cabinetelor de medicină de familie vor creşte în medie cu procentul menţionat, urmând să ajungă în total la aproape două miliarde lei. Circa 70 la sută din măsurile discutate cu reprezentanţii medicilor de familie au fost incluse în proiectul noului contract-cadru”, se precizează în comunicatul CJAS Hunedoara.
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…
Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…
Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…
View Comments
Este o manipulare.In fiecare an s a semnat act adiționalde prelungire a contractului în luna Ianuarie.De ce oare acum Bucureștiul zice că medicii nu mai aucontract?
Ce economie face guvernul din povestea asta?
Ca
Medicii semnează contractul ca nu au alt mijloc de trai.
Deci cine manipulează și pentru ce?
Oricum sistemul este subfinanțat.programul pe calculator este o mizerie.cine răspunde ca s-au dat zeci de milioane de euro și funcționează asa prost?suntem o tara de afaceriști,hotietc
Nu se poate face raportarea pe luna decembrie dacă nu ai semnat actul adițional la contract.Oare e legal?
E vorba de luna trecuta când exista contractul!
Cine răspunde de aceasta mizerie ilegală
3 zile tine minunea si gata cu protestul.
Medicii de familie nu au fost in stare sa reziste mai mult.
Daca ar fi hotarati poate ar iesi ceva, dar nu cu vrajeli pro-bono si altele.
Inchise cabinetele si gata.
Sa mearga pacientii la MS si la Guvern sa le dea retete...
Sunt medici care mint raportarea vaccinurile.E posibil sa vaccineze 100 antigripale?verificati la Hunedoara!!!