Cum ne-a afectat pandemia
Semnarea „Acordului de Înfrăţire între Judeţul Hunedoara şi Provincia Shaanxi din Republica Populară Chineză” a făcut posibilă prezenţa Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva la acest eveniment.
La invitaţia partenerilor chinezi, reprezentantul SJU Deva, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean Hunedoara, a avut o intervenţie activă chiar în deschiderea conferinţei, în data de 13 mai 2021. Prezentarea a fost susţinută online de către medicul Rodica Avram, doctor în medicină. Avram a vorbit despre provocările cu care spitalul din Deva s-a confruntat de la începuturile pandemiei până la ora actuală şi despre soluţiile găsit de personalul medical pentru a putea trata eficient atât pacienţii infectaţi cu COVID 19, cât şi cei suferinzi de boli cronice. De asemenea, medical devean a prezentat pe scurt judeţul Hunedoara şi Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva.
Proiectul de program al evenimentului a prevăzut o serie de discursuri academice, susţinute de experţi internaţionali pe teme legate de medicina digitală şi medicina tradiţională, medicina tradiţională ca răspuns la Urgenţele Publice de Sănătate reprezentate de COVID-19, asistenţă medicală tradiţională chineză. (A. Năstase)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…