Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, a pornit ieri o investiţie de peste 65 de milioane de euro, care va continua modernizarea Termocentralei Paroşeni.
Proiectul derulat la subunitatea Complexului Energetic Hunedoara este împărţit în două investiţii de mediu: „Instalaţia de desulfurare a gazelor de ardere” şi „Schimbarea tehnologiei actuale de colectare, transport şi depozitare a zgurii şi cenuşii“, la sediul Electrocentrale Paroşeni.
Valoarea totală a investiţiei este de 65.300.000 euro. Durata de execuţie a lucrărilor este de 31 de luni de la data intrării în efectivitate a contractului de execuţie. Startul lucrărilor la investiţie a fost dat de ministru, însă nu înainte de a inspecta şi uzina electrică. Ministrul a fost însoţit în vizita sa prin termocentrală de primarul localităţii Vulcan, Gheorghe Ile, prefectul de Hunedoara, Sorin Vasilescu, dar şi parlamentari din partea coaliţiei de guvernare.
„Iată că facem astăzi acest lucru, iar jumătate din bani vin de la Ministerul Finanţelor, în timp ce, cealaltă jumătate provine dintr-un credit de la BEI, pe care îl vom plăti din profit. În toamnă, vrem să facem acelaşi lucru şi cu partenerii de la Mintia şi în câţiva ani Complexul Energetic Hunedoara va avea tot ce îi trebuie, inclusiv modernizarea celor patru unităţi miniere, până la sfârşitul anului 2014. Asta presupune realizarea de energie electrică şi vânzarea ei la un preţ competitiv pe piaţă”, a declarat ministrul Constantin Niţă. Totodată, investiţia derulată la grupului energetic nr.4 al SE Paroşeni va face ca termocentrala să respecte toate condiţiile de mediu impuse de Uniunea Europeană şi asigurarea unui consum mediu anual de circa 700.000 tone de cărbune – huilă energetică de Valea Jiului.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
La banii astia , trebuia sa specifice si cate locuri de munca vor fi garantate pe o perioada mai lunga ,nu sa vedem ca , peste 3 ani nu mai merge ninic si banii au expirat si nimeni nu va fi vinovat pentru acesti bani investiti degeaba ?