Comunitate

Investiţie ultramodernă în şcolile din comuna Dobra. Din fonduri nerambursabile

Magdalena Șerban

Școala poate să înceapă și mâine, la Dobra, pregătirile pentru noul an fiind deja făcute. Pe elevi îi așteaptă o sur­priză: echipamente IT și moblier nou. Așa, să tot înveți. Într-un efort am­bi­țios de a remodela peisajul educa­țio­nal, primarul Ovidiu Pădurean (foto) a vrut pri­o­ritizarea acelui segment care con­tribuie masiv la făurirea genera­țiilor de mâine.

Infrastructura susține rezultatele
„S-au realizat zugrăveli, iar acolo unde a fost necesar s-au făcut reparații. Nou­tatea e că în baza unei investiții câș­ti­gate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) am implementat un proiect ce a adus dotarea școlilor pri­mare din satele Lăpușnic, Roșcani, Mihăiești și a celei gimnaziale din Dobra. Acum, pe cei care învață aici îi așteaptă multe echipamente smart, (table in­ter­ac­tive, de exemplu, etc) și materiale di­dactice menite să ridice standardul de calitate educațională în sălile de clasă. Apoi, la Dobra am optat și pentru un ca­binet psiho-pedagogic, precum și pen­tru dotarea sălii de sport. Achizițiile au fost făcute, iar primul clinchet al clo­po­țelului va anunța confort și condiții op­time de studiu. De ei depinde ce rezul­ta­te vor avea. Această inițiativă derulată prin PNRR este concepută pentru a răs­punde direct nevoilor elevilor și pro­fe­sorilor, creând un mediu de învățare sti­mulativ, interactiv și adaptat noilor teh­no­logii. Prin dotarea școlilor cu resurse de ultimă oră, ne asigurăm că fiecare elev are acces la o educație de calitate, egală și adaptată viitorului”, a transmis Ovidiu Pădurean, primarul din Dobra. Edilul i-a îndemnat pe elevi să nu uite de bursele de merit, pentru care trebuie să se zbată ca să le obțină. În fond, nu au de ce să se plângă. Există contextul nece­sar ca să atingă performanța. ,,Avem trei microbuze școlare și ne aflăm pe lista județeană pentru a primi și două elec­trice. Comuna e mare, acoperirea tre­buind făcută în timp util pentru a nu afecta orarul cursurilor. Cele actuale nu sunt chiar noi, cel mai vechi datând de prin 2010. În mod cert trebuie înlocuit. Iar pentru că nu mai e mult până la în­ceperea anului școlar, de pe acum vreau să le transmit succes celor mici, ca­dre­lor didactice o activitate rodnică, iar pă­rinților gânduri de bine”, a mai co­municat edilul șef.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura