Investiţii de 10 milioane de euro în Crişcior
În curând, urmează să se finalizeze un program major de investiţii demarat în comuna Crişcior pe bani europeni nerambursabili, în valoare de 2,5 milioane de euro. În paralel, vor debuta noi proiecte de modernizare.
Credit pentru cota TVA
„Sper ca în această lună să putem finaliza proiectul european în valoare de 2,5 milioane de euro, câştigat pe Măsura 322. El a fost demarat pentru modernizarea a 12 kilometri de drumuri comunale, construirea unui centru de tip After-School în Crişcior şi dotarea căminului cultural din satul Zdrapţi. Separat, pentru reabilitarea acestui cămin, am depus un proiect prin GAL «Ţara Zarandului», din care facem parte, în valoare de 100.000 de euro. În anul în curs va fi gata şi investiţia, contractul de finanţare fiind deja semnat”, arată Ovidiu Furdui (foto), primarul din Crişcior. Acesta mai spune că grija sa majoră din 2014 ţine de un credit contractat pentru asigurarea ultimei tranşe la TVA, necesară programului european aflat la final. „În ultimii ani, am adus peste 10 milioane de euro în comună, bani de la U.E, dar bineînţeles că unele lucruri s-au făcut cu mari sacrificii. Sperăm să ne achităm şi de creditul bancar la care am apelat, aşa că anul 2014 va fi foarte greu din punct de vedere financiar”, precizează Ovidiu Furdui.
Cu bani de la Guvern
Deşi „campion judeţean” la accesarea de fonduri europene nerambursabile, primarul din Crişcior nu e străin nici de cele guvernamentale. „Sperăm ca pe Ordonanţa nr. 28 să mai primim ceva bani în acest an, fiind începute lucrările de modernizare a drumului Crişcior-Barza (3,5 kilometri). În rest, circa 90 la sută din drumuri le avem asfaltate. Pe Fonduri de Mediu, vrem să schimbăm reţelele de apă-canal din comună, fiind foarte vechi. Acolo unde au fost asfaltate străzile, înainte de a începe lucrările, am şi schimbat câteva. La ora actuală, doar satul Zdrapţi nu beneficiază de alimentare cu apă în regim centralizat, fiecare gospodărie având-o în regie proprie. Pe viitor, vizăm şi acest sat, cuprinzându-l într-un proiect de Mediu”, încheie primarul comunei Crişcior.