Sorina Popa
Mâine, ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, va participa la deschiderea oficială a lucrărilor aferente proiectului „Centrala Electrică Paroşeni”, ce cuprinde două subproiecte de investiţii de mediu.
Este vorba despre instalaţia de desulfurare a gazelor de ardere şi schimbarea tehnologiei actuale de colectare, transport şi depozitare a zgurii şi cenuşii la Electrocentrale Paroşeni. Valoarea totală a investiţiei este de 65.300.000 de euro. Durata de execuţie a lucrărilor este de 31 de luni de la data intrării în efectivitate a contractului de execuţie (12.12.2012). Data estimată de punere în funcţiune este la 15 iulie 2015.
„Realizarea lucrărilor proiectului «Centrala Electrică Paroşeni» reprezintă o investiţie de importanţă majoră pentru întreaga Valea Jiului, fiind asigurată funcţionarea grupului energetic nr. 4 pentru următorii 30 de ani, cu respectarea tuturor condiţiilor de mediu impuse de Uniunea Europeană şi asigurarea unui consum mediu anual de circa 700.000 tone de cărbune – huilă energetică de Valea Jiului”, se arată într-un comunicat al conducerii Complexului Energetic Hunedoara.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…