Investiţii în infrastructura şcolară la Hunedoara

Adriana Năstase

Se mai întâmplă şi lucruri bune, nu numai pandemia asta nenorocită! O dovadă este comunicatul Primăriei Hunedoara prin care anunţă că două proiecte privind îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale din municipiu vor intra în etapa de precontractare.

„Conform informaţiilor primite de la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest, s-a finalizat etapa de evaluare tehnică şi financiară pentru proiectele de investiţii «Reabilitarea/modernizarea/dotarea unităţilor de învăţământ obligatoriu (învăţământ primar şi gimnazial) din Municipiul Hunedoara – Colegiul Tehnic «Matei Corvin», Şcoala Gimnazială nr. 6» şi «Reabilitarea/modernizarea/dotarea unităţilor de învăţământ obligatoriu (învăţământ primar şi gimnazial) din municipiul Hunedoara – Colegiul Naţional de Informatică «Traian Lalescu» – clădire învăţământ primar + clădire învăţământ gimnazial». Astfel, ambele proiecte vor intra în etapa de precontractare.
Primul dintre cele două proiecte are o durată de implementare de 24 de luni şi o valoare totală de aproximativ 8 milioane de lei, celălalt are durata de implementare tot de 24 de luni şi valoarea totală de 8,2 milioane de lei“ se precizează în comunicatul Primăriei Hunedoara.
„Ne bucură mult această veste. Reabilitarea şi modernizarea instituţiilor de învăţământ din oraşul nostru reprezintă o prioritate pentru noi toţi. Ne dorim să oferim copiilor noştri săli de clase curate, moderne şi dotate cu tot ceea ce este necesar pentru ca actul educaţional să se desfăşoare în condiţii optime”, a declarat Dan Bobouţanu (foto), primarul municipiului Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

19 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

24 de ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

24 de ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago