Comunitate

Investiţii pentru 30-40 de ani, la Lelese

Magdalena Șerban

Deși comună mică, Lelese are asfalt, are conexiune la Internet și are cam tot ceea ce îmbină tradiționalul cu mo­dernul. Iar acolo unde nu există, face.

Realiști
,,Deoarece e clar că ne îndreptăm spre desființarea primăriilor mici, am decis, împreună cu consilierii locali, ca banii pe care îi avem în anul acesta să-i folosim la onorarea datoriilor, inclusiv pentru cofi­nanțări, și să schimbăm acoperișul tutu­ror clădirilor primăriei. Daca mergi prin țară, imaginea e dezolantă. Multe clădiri ale administraților publice locale pică sau plouă în ele. O să începem cu că­minul de la Runca, terminat de mine în 2001, dar preluat de la vechea condu­cere. A fost pusă o țiglă de beton care arată rău și plouă prin ea. Așa că vom schimba acoperișul cu totul și punem țiglă cum trebuie. Să țină vreo 30-40 de ani. Apoi, tebuie să dăm drumul la lu­crările de digitalizare. Nu e de impact pentru cetățeanul care trece pe drum să vadă, nu e ca un asfalt, dar e un program foarte bun pentru plata impozitelor. Vom reuși să avem linii securizate cu ghișeul.ro. Ca să poți face asta, e nevoie de bani. Nu ne-am grăbit să plătim din vis­teria proprie, așa că am așteptat să câștigăm finanțare. De asemenea, tot în proiect sunt și camerele de suprave­ghere video. Noi avem de demult un astfel de sistem, dar acum vom monta inclusiv elemente pentru recunoaștere a traficului. Vrem un sistem integrat de monitorizare și să-l legăm cu un proiect de iluminat public, în cadrul căruia vom schimba iluminatul, pentru a ni se furniza foarte multe detalii, de exemplu starea vremii, presiunea atmosferică, etc. Măcar să facem un lucru care să rămână, daca tot sunt banii necesari”, a spus primarul din Lelese, Ciprian Achim (foto).

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura