Apele s-au aşezat în rândul instituţiilor medicale din sistemul de stat, luna trecută fiind parafate noile contracte cu Casa de Sănătate. Nici alocările de la judeţ nu mai sunt o necunoscută pentru unităţile aflate sub tutela CJ Hunedoara, aşa că în aceste condiţii, conducerea Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad şi-a conturat deja estimativul financiar pentru investiţiile plănuite să fie implementate în anul curent.
Creştere cu cinci lei per zi de spitalizare
„Avem contractate 121 de paturi dintr-un total de 156, iar ce ne bucură reprezintă creşterea alocării pe zi de spitalizare, valoarea ajungând de la 115 lei la 120 de lei, ceea ce înseamnă un plus lunar de 13.000 de lei, bani din care se suplimentează achiziţia de medicamente şi/sau instrumentar medical. Ne aflăm în stadiul unor demersuri făcute la Ministerul Sănătăţii pentru modificarea structurii spitalului, având în perspectivă realizarea unui ambulatoriu de specialitate. Din punct de vedere al investiţiilor luate în calcul pentru 2017, până în prezent ni s-au aprobat 50.000 de lei, din suma solicitată Consiliului Judeţean Hunedoara. Din fondul de dezvoltare al spitalului dispunem de circa 60.000 de lei, pe care îi vom folosi pentru achiziţionare de aparatură medicală, alături de acea alocare de 50.000 de lei. Totodată, se mai impune reabilitarea reţelei electrice, care este una depăşită, nemaifăcând faţă solicitărilor şi actualelor dotări ale unităţii sanitare (staţie de oxigen, staţie de epurare), deci existând riscul să cedeze din cauza multiplilor consumatori de energie. Am formulat o solicitare de sprijin adresată Consiliului Judeţean şi aşteptăm să ne fie aprobat demersul. Ar mai fi nevoie şi de un lift, iar alte planuri sunt legate de un proiect european ce are integrate mai multe componente, cum ar fi anveloparea termică a instituţiei, dotarea cu panouri fotovoltaice şi înlocuirea ţevilor de la reţeaua de apă”, a precizat Marcel Iosif Cârjea (foto), managerul Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad. Acesta a mai adus în discuţie şi o serie de lucrări de reparaţii curente, precum şi un necesar de achiziţii. De asemenea, a mai amintit de gradul de adresabilitate al unităţii, care s-a majorat cu circa 10 procente în ultimul an, deservind inclusiv pacienţi din judeţele limitrofe, cum sunt Arad, Timiş şi Caraş Severin. (M. Şerban)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
Bravo! Felicitari, Marcel! Te salutam din Sighisoara! George si Claudia Rolea