Turiştii care aleg sălbaticul Retezat, în acest week-end, au parte de o surpriză venită din partea Asociaţiei de Turism Retezat. O şezătoare cum era odinioară, la care ţăranii de la poalele Retezatului le vor arăta oaspeţilor obiceiurile şi tradiţiile lor. Nu vor lipsi nici bucatele tradiţionale şi chiar cele de post, sau poveştile bătrânilor despre miturile celor mai sălbatici munţi din ţară.
Valorificarea tradiţiilor locale
Şezătoarea, care urmăreşte valorificarea tradiţiilor locale în sezoanele turistice, se va ţine la Centrul de Vizitare a Parcului Naţional Retezat, din satul Nucşoara, comuna Sălaşu de Sus, sâmbătă începând cu ora 18. „O să-i întâlniţi pe localnici în cele mai frumoase şi autentice costume populare, alături de bucatele tradiţionale pregătite de ei, pe meşterii populari împărtăşind celor mai tineri din secretele meseriilor uitate în multe locuri. Totul va fi asezonat cu muzică populară, un vechi maestru local al fluierului ne va încânta cu melodii ciobăneşti, de dor şi de voie bună. Pentru cei ce postesc, avem pregătite bucate de post, aşa cum au mâncat de veacuri românii din aceste locuri”, spune Alexandru Bulacu (foto), secretarul Asociaţiei de Turism Retezat.
Pentru o mai bună conlucrare localnici-turişti
Acţiunea face parte din proiectul „Managementul durabil al resurselor naturale din zona Parcului Naţional Retezat în beneficiul comunităţilor“, derulat de asociaţie şi care află la treia ediţie. „Bucuria ce o simţim la fiecare şezătoare, admirând măestria femeilor ce torc, „ştrincănesc“, sau împletesc la „cipcă“, răbdarea sculptorilor în lemn sau a pielarilor, tâlcul vorbelor bătrânilor ce povestesc legendele zonei, curiozitatea copiilor ce nu mai prididesc cu întrebările, vrem să le împărtăşim cu toţi iubitorii de tradiţii, drept pentru care vă poftim în Ţara Haţegului – Retezat, pentru o binemeritată porţie de folclor şi bucătărie tradiţională”, mai spune Alexandru Bulacu.
Această manifestare mai urmăreşte şi o conlucrare între gospodarii de la poalele muntelui şi turiştii care le calcă meleagurile, la fel cum se întâmplă în Austria, spre exemplu, unde localnicii au ca principală îndeletnicire turismul şi valorificarea tradiţiei.
Într-o țară care produce anual peste 2,6 milioane de biciclete și se situează pe locul…
Subprogramul de Tratament medicamentos al bolnavilor cu afecțiuni oncologice, Subprogramul de monitorizare a evoluției bolii…
Candidații PSD Hunedoara la Parlament se angajează să investească în viitorul țării printr-un sistem educațional…
Deputatul PSD de Hunedoara, Ilie Toma (foto), a declarat că primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu…
„Sunt Natalia-Elena Intotero și candidez cu convingerea că împreună putem continua efortul comun de dezvoltare…