A marcat împotriva echipei lui Lucescu acum 10 ani
Cu ani buni pe prima scenă a fotbalului românesc, la Jiul Petroşani şi Poli Iaşi, Iosif Kalai s-a afirmat în postul de fundaş central, dar a dovedit şi în această postură că are un apetit pentru gol. Unul din cele mai importante reuşite ale carierei a fost realizată acum 10 ani, într-un amical de gală pe care echipa sa de atunci, Poli Iaşi, l-a jucat şi l-a câştigat cu 1-0 în faţa grupării Şahtior Doneţk, antrenată pe atunci de Mircea Lucescu.
Şanse mari să-şi păstreze titlul
După revenirea la Inter Petrila, echipa de la care a plecat spre marea performanţă, Kalai a fost reprofilat în postul de mijlocaş central, poziţie din care a început să marcheze tot mai des. De altfel, experimentatul fotbalist a câştigat titlul de golgheter al Ligii a IV-a în sezonul trecut, un sezon de excepţie în care Inter Petrila a reuşit şi eventul judeţean. Iosif Kalai are şanse mari să-şi păstreze titlul de cel mai bun marcator al judeţului şi în acest sezon, după ce la jumătatea lui conduce confortabil ierarhia, cu 24 de goluri înscrise în 14 etape. Opt din aceste reuşite au fost realizate în partida din ultima etapă a sezonului de toamnă, în care Inter Petrila a învins pe Minerul Uricani cu 20-0. În afara acestor opt goluri, Kalai a mai reuşit alte trei „triple”, două „duble” iar în alte trei meciuri a marcat câte o dată.
Distanţă mare faţă de urmăritori
Următorii doi clasaţi în ierarhia marcatorilor judeţeni se află la distanţă mare de Iosif Kalai. Astfel, Andrei Harangozo (Hercules Lupeni) şi Ovidiu Popesc (Retezatul Haţeg) au reuşit fiecare câte 13 goluri. Jucătorul lui Hercules a marcat aceste goluri în doar patru meciuri, punctând o dată de cinci ori, o dată de trei ori, o dată de două ori şi într-un singur meci a înscris un gol. În schimb, Ovidiu Popesc a realizat o „triplă”, trei „duble”, marcând în patru meciuri câte o dată. (Ovidiu Mănăstire)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…