Categories: ActualitateFlash

Iulian Ceia dă flit instanţei

Cristina Ghenea

Inculpaţii din dosarul „Comorile dacice” continuă să tragă de timp, încercând, astfel, să scape de răspunderea penală. Iulian Ceia (foto) nu s-a prezentat la proces nici ieri, la cel de-al 15-lea termen de judecată din dosar.

Noul termen, la sfârşitul lui iunie

Deşi a fost citat în repetate rânduri pentru a se prezenta la proces, Iulian Ceia, liderul grupării aurarilor, nu şi-a făcut, deocamdată, apariţia. Ultima adresă pe care acesta a indicat-o este în Insulele Capului Verde – Africa, astfel că în octombrie anul trecut, magistraţii au stabilit amânarea judecării până în aprilie 2012, special pentru a putea fi din nou efectuată întreaga procedură de citare. Nici în aprilie, însă, Ceia nu a binevoit să se înfăţişeze instanţei, astfel că procesul a fost, din nou, amânat. Ieri, povestea a fost reluată. „Magistraţii au dispus o nouă amânare, pentru data de 20 iunie, întrucât la termenul de judecată de astăzi (n.r. – ieri), s-a constatat că nu a fost comunicată încă la dosar dovada îndeplinirii procedurii de citare a lui Iulian Ceia la domiciliul indicat de acesta în Insula Capului Verde. De asemenea, nu a fost primit încă rezultatul procedurii de audiere prin comisie rogatorie în Serbia a unui martor“, a declarat Cosmin Muntean, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia.

Pe rolul instanţelor de şapte ani

Instanţa superioară din Alba Iulia judecă apelul formulat de cei 11 hunedoreni inculpaţi în dosar, condamnaţi de Tribunalul Hunedoara la pedepse cuprinse între şapte şi 12 ani de închisoare. Dosarul se află pe rolul instanţelor de şapte ani, iar persoanele judecate sunt acuzate de furtul şi traficarea mai multor brăţări dacice dezgropate din siturile arheologice din Munţii Orăştiei.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago