Iuliu Winkler: Echitatea este cheia succesului privind tranziția verde și digitală
Echitatea trebuie să guverneze dubla tranziție, verde și digitală, pe traiectoria căreia s-a angajat Uniunea Europeană, a afirmat europarlamentarul UDMR Iuliu Winkler (foto) la Timișoara unde a participat la o discuție despre viitorul UE la invitația UDMR Timiș și a Asociației Bastion.
„Nu lăsăm pe nimeni în urmă”
„Suntem la mijlocul maratonului discuțiilor din cadrul Conferinței privind viitorul Europei, care este cea mai amplă dezbatere publică din UE și care se va încheia în luna mai 2022. La finalul acesteia, vor fi formulate recomandări cu privire la viitorul Europei. În prezent, UE este marcată din plin de divergențe în privința intereselor și valorilor. În chestiunea intereselor economice, abia acum începe dezbaterea referitoare la legea europeană a climei, la Pactul verde și pachetul de măsuri ”Fit For 55” al Comisiei Europene”, a arătat europarlamentarul UDMR.
Winkler a subliniat faptul că în tot acest proces de dezbatere, dar și în cel menit să pună în practică tranziția digitală și ecologică, instituțiile europene trebuie să fie atente la realizarea coeziunii sociale și economice în întreaga UE. ”Nu există nici o îndoială că tranziția digitală și ecologică trebuie să fie lansată și implementată cu succes, dar instituțiile UE trebuie să acorde atenție coeziunii sociale și economice. Diferențele sociale și economice care există în și între statele membre nu pot fi ignorate. Noi, la Bruxelles, adesea afirmăm că nu lăsăm pe nimeni în urmă. Nu putem permite ca procesul de tranziție să lase în urmă persoane, familii și comunități. Prin urmare, tranziția dublă trebuie să fie, de fapt, o tranziție triplă. În practică, principiul echității înseamnă că UE va oferi un sprijin economic și social adecvat celor care ar fi dezavantajați de o schimbare prea rapidă”, a explicat europarlamentarul.