Trei sferturi dintre IMM-urile europene au fost afectate în ultimul an de restricţiile impuse pentru a contracara pandemia de coronavirus, reiese dintr-un studiu realizat recent de SME Europe, organizaţia economică a Partidului Popular European (PPE).
„În acest ultim an, sectorul european al IMM-urilor a fost lovit în plin. În ciuda programelor de ajutor desfăşurate în toate statele membre, 7,5 la sută dintre IMM-uri au fost nevoite să-şi închidă activitatea, iar 68,5 la sută au fost închise pentru diverse perioade, începând din luna martie a anului trecut”, a declarat, marţi, europarlamentarul hunedorean Iuliu Winkler (foto), prim-vicepreşedinte al SME Europe, cu ocazia lansării rezultatelor studiului amintit.
Deputatul european a afirmat că, în conformitate cu rezultatele prezentate de SME Europe, şi mai îngrijorător este faptul că 56 la sută din IMM-urile europene susţin că vor mai supravieţui cel mult 6 luni dacă şi în acest an situaţia va fi similară cu cea din 2020. Doar 18 la sută din IMM-uri spun că au resurse să-şi mai menţină activitatea un an. ”Sectorul IMM reprezintă 99 la sută din întreprinderile din Uniune, asigurând două treimi din locurile de muncă din sectorul privat şi contribuind cu mai mult de jumătate din valoarea adăugată totală creată de întreprinderile din UE. În aceste condiţii, faptul că mai puţin de 25 la sută din micile firme europene sunt sigure că pot să facă faţă măsurilor luate de contracarare a pandemiei trebuie să fie un semnal de alarmă atât pentru statele membre, cât şi pentru Comisia Europeană”, a precizat Iuliu Winkler, preşedintele UDMR Hunedoara.
Potrivit prim-vicepreşedintelui SME Europe, sectorul IMM recunoaşte rolul important jucat de ajutoarele de stat în această perioadă de criză, însă 61,9 la sută dintre firmele participante au afirmat că programele de asistenţă sunt dificil de accesat.
„Studiul SME Europe ne arată că sectorul IMM are nevoie de trei intervenţii urgente: finanţare şi servicii de suport în privinţa digitalizării şi dezvoltării domeniul de e-commerce; consultanţă în domeniul planificării şi dezvoltării afacerilor; debirocratizarea şi simplificarea accesării programelor de asistenţă financiară pe timp de criză”, a adăugat Winkler.
Acesta este cel de-al doilea studiu realizat de SME Europe de la declanşarea pandemiei de coronavirus. Primul a fost realizat în luna aprilie a anului trecut, iar rezultatele sale au fost date publicităţii în luna mai 2020, SME Europe elaborând şi o serie de recomandări în vederea sprijinirii sectorului IMM în această perioadă de criză.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…