Politica si administratie

Iuliu Winkler: Tranziția verde trebuie să fie justă și echitabilă. Trebuie să avem grijă de familii, de oameni

Europarlamentarul Iuliu Winkler (foto) (UDMR, PPE) și-a prezentat, ieri, la Deva, într-o conferință de presă, ra­portul de activitate aferent sesiunii legislative 2022-2023 a Parla­men­tului European (PE).

S-a repoziționat
Deputatul european a remarcat faptul că întreaga perioadă la care se referă raportul său de activitate a fost una extrem de complicată și tumultoasă.
Potrivit acestuia, cele mai importante subiecte ale sesiunii legislative 2022-2023 au fost noile reglementări din pa­chetul climatic și sprijinul pe care UE îl acordă Ucrainei în conflictul cu Rusia. ”După pandemie, în PE a fost o avalanșă legislativă. Niciodată, în ultimii 20 de ani, nu au existat atâtea legi trimise de Comisie în parlament. Au venit la foc au­to­mat”, a declarat Winkler, subliniind că majoritatea propunerilor au făcut parte din pachetul climatic. ”Tranziția verde a fost cel mai important subiect, iar spre finalul sesiunii legislative, Grupul PPE
s-a trezit și s-a repoziționat în privința unor subiecte majore care țin de pa­che­tul climatic – Fit for 55”, a afirmat euro­par­lamentarul. Iuliu Winkler a explicat că toate aceste reglementări, odată apli­cate, vor veni cu costuri enorme pentru cetățeni. ”Grupul PPE a spus că nu este de acord ca oamenii să achite prețul tranziției verzi. De altfel, noi, UDMR, chiar de la debutul sesiunii parlamentare 2022-2023, când am discutat priori­tă­țile noastre, am decis că tranziția verde tre­buie să fie justă și echitabilă, și că tre­buie să avem grijă de familii, de oameni. Nu putem permite ca aceștia să fie cei mai afectați. Împreună cu alți colegi din PPE, încercăm să construim un ”realism verde” în cadrul legislativului european. Suntem adepții dictonului ”festina len­te”. Considerăm că accelerarea acestei tranziții vine în detrimentul europenilor și creează vulnerabilități majore pentru UE”, a spus europarlamentarul. (A.N.)

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura