Ciprian Marinuţ
Sandra Izbaşa (foto), gimnasta de care se legau principalele speranţe la medalie la Campionatele Mondiale de la Londra, va rata participarea la această întrecere, din cauza unei grave accidentări, suferite la ultimul antrenament, premergător Campionatelor Naţionale.
Lacrimi de durere
Campioana olimpică la sol a suferit, vineri, la antrenamentul oficial programat înainte de startul Naţionalelor de la Buzău, o gravă accidentare în timp ce executa o diagonală acrobatică la aparatul ei favorit. „În timpul exerciţiului la sol, la a doua diagonală, la o tsukahara, a venit rău pe aterizare şi noroc că a avut prezenţa de spirit să tragă capul, pentru că altfel, Doamne fereşte!… ce s-ar fi putut întâmpla”, a spus antrenorul coordonator, Nicolae Forminte. Piciorul drept şi mâna stângă s-au umflat îngrozitor, iar Sandra plângea de durere. Trimiterea ei la spital, la Bucureşti, a fost însă o adevărată aventură. „Cei de la Salvare insistau să o ducă la spitalul din Buzău, să nu facă un drum până la Bucureşti, însă am aruncat trei saltele în microbuzul lotului şi a plecat la Bucureşti, împreună cu doctorul Oană”, a precizat Forminte.
Vis spulberat
La Spitalul Universitar, Sandra a fost preluată în Camera de gardă chiar de tatăl ei, care lucrează acolo ca asistent medical de peste 30 de ani. Acesta i-a pus ghipsul, după care a fost internată. Diagnosticul preliminar a căzut crunt: ruptură parţială a tendonului ahilian la piciorul drept şi fractură la mâna stângă. Şi…o indisponibilitate de şase luni. O lovitură care o îndepărtează pe Sandra de împlinirea visului, cucerirea titlului mondial, singurul care îi lipseşte. „Tot ce contează este că ea va putea merge, va putea să facă în continuare sport. Este prematur să ne gândim acum la reveniri şi la lucruri de felul acesta. În cel mai fericit caz, va fi gata cu recuperarea fizică la sfârşitul anului, după care urmează recuperarea psihică, şi care este cea mai grea, pentru că trebuie să îşi facă curaj să lovească iarăşi în sol, să o ia de la capăt“, a spus Forminte.
Operaţie în Germania
Sandra Izbaşa va fi operată, azi, în Germania. Intervenţia chirurgicală de suturare a capetelor tendonului se va face la o clinică de specialitate, aflată în apropierea oraşului Frankfurt pe Main. „Federaţia Germană de Gimnastică a auzit de necazul sportivei şi ne-a întins o mână de ajutor, întrucât Sandra este singura campioană olimpică a Europei la ultima ediţie a Jocurilor Olimpice”, a declarat Adrian Stoica, preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică.
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…