Sport

Jandarm premiat cu locul V la ciclism montan

Carmen Cosman

Un jandarm hunedorean s-a clasat pe locul V la o competiţie de mountainbike, la care au luat parte peste 300 de concurenţi. La proba, care a participat jandarmul hunedorean, la start s-au aliniat peste 100 de ciclişti.


Sergentul major Silviu Negru (foto), din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Decebal” Hunedoara, a ocupat locul V la proba Discovery din cadrul competiţiei de mountainbike Maratonul Ţării Gugulanilor – Ţarcu, desfăşurată ieri în Munţii Ţarcu. Probele de concurs au cuprins trei nivele de dificultate pentru trasee, respectiv Maraton 80 km, Race 50 km, Discovery 30 km, fiecare cu patru categorii de premiere, iar la start s-au aliniat 312 concurenţi. Sergentul major Silviu Negru a participat la proba Discovery şi s-a clasat pe locul 5 din peste 100 de competitori. În vârstă de 30 ani, sergentul major Silviu Negru este la a doua sa participare la o competiţie de acest nivel. „La sfârşitul probei a precizat că s-a confruntat cu ciclişti foarte bine pregătiţi, iar concursul a fost unul dificil. Jandarmul hunedorean este hotărât să participe şi la alte competiţii de ciclism montan în acest an”, a declarat Nicolae Răducu, purtătorul de cuvânt al IJJ Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura