Jandarmi spanioli, în schimb de experienţă, în judeţ

Oana Mihnea

În perioada 21-23 octombrie, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi „Decebal“ Hunedoara a fost gazda unei delegaţii de experţi din cadrul  Serviciului de protejare a naturii SEPRONA, unitate a Gărzii Civile Spaniole, pentru un schimb de experienţă la Jandarmeria Română.
Cei doi experţi spanioli au fost întâmpinaţi în judeţ de către inspectorul şef al I.J.J. Hunedoara, general de brigadă Viorel Sălan şi de către Sorin Adrian Vasilescu, prefectul judeţului Hunedoara. De asemenea, au avut loc întâlniri de lucru cu reprezentanţii principalelor instituţii şi organizaţii cu care jandarmeria hunedoreană colaborează în domeniul protejării arealului natural din judeţ: Agenţia Judeţeană de Mediu, Administraţia Parcului Naţional Retezat, Fauna şi Flora Internaţional, Asociaţia Zarand.
Scopul acestui schimb de experienţă a fost acela de consolidare a cunoştinţelor şi deprinderilor jandarmilor hunedoreni pe linia protecţiei mediului. La sfârşitul vizitei, delegaţii spanioli au scos în evidenţă frumuseţea şi importanţa arealelor naturale şi a zonelor protejate din judeţul Hunedoara, precum şi colaborarea dintre Jandarmerie şi instituţiile şi organizaţiile cu rol în protecţia mediului.
Garda Civilă Spaniolă este o forţă de poliţie cu statut militar, comparabilă cu Jandarmeria Română şi face parte din structurile Forţei de Jandarmerie Europeană. Serviciul de protejare a naturii SEPRONA este o unitate a Gărzii Civile spaniole, responsabilă cu conservarea mediului natural, a apelor şi protejarea fondului de vânătoare şi piscicol, fondului forestier şi alte elemente legate de natură, cunoscută sun numele de „Poliţia verde”.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Jandarmeria Romana nu se ocupa cu protejarea arealului natural din judet. Se pare ca nici daca ar dori cu adevarat nu ar putea. Au avut grija politrucii sa-i lege la maini. Cand am scris la jandarmerie despre o vale defrisata mi-au raspuns cu citate din legislatie din care rezulta ca prerogativele lor nu le permit sa intervina. Cu APM Hunedoara nu ai cum sa colaborezi in privinta protejarii arealului natural pentru ca sunt impostori totali. Poti colabora cu ei, eventual, foarte "rodnic", in domeniul distrugerii patrimoniului natural din judet. La capitolul acesta au niste "realizari" remarcabile. In ce priveste organizatiile de mediu, nu exista organizatii de mediu care sa lupte pentru conservare in judetul Hunedoara. Daca ar exista asa ceva nu ne-ar lasa fara rauri hidrocentralele ilegale pe derivatie de pe Taia, Raul Alb, Barusor, Dobra, Raul Barbat, Cerna, Gradiste etc., nu s-ar construi barajul comunist de pe Strei, s-ar respecta debitele de servitute la captarile Hidroelectricii, nu s-ar devasta cursuri de apa precum Jietul si Gurasada, nu ar fi defrisarile gigantice (precum cele de pe Valea Cimpii). Cele doua organizatii amintite in articol se implica doar punctual pentru coridor verde la autostrada. Alte organizatii, din afara judetului, se implica, tot punctual, in dezastrul ecologic de la Certej. Pentru apararea patrimoniului natural, in general, in acest judet superb, nu se implica nimeni. Natura este la cheremul firmelor dubioase, fara sa conteze macar limitele ariilor naturale protejate.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie, cu un sa­lariu net de vreo 8.000 de lei,…

17 ore ago

Bine ai revenit, Donald Trump! Președintele SUA își preia mandatul săptămâna viitoare

Peste câteva zile, Donald Trump își preia mandatul de președinte al SUA. Peste câteva zile,…

17 ore ago

Bulina albă

Mircea Rotea, pompier la Detașamentul de pompieri Deva Pentru că a intervenit, fiind în timpul…

17 ore ago

Bulina neagră

Claudia N., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de…

17 ore ago

Polițiști puși la zid de proprietarul unei pensiuni turistice

Hunedoreanul a cerut intervenția polițiștilor după ce mai mulți cetățeni olandezi s-au încăierat la o…

17 ore ago

Recidivist acuzat că a furat dintr-un magazin scutece pentru bebeluși

Tânărul aflat în arest preventiv a fost închis de mai multe ori pentru furturi, iar…

17 ore ago