Categories: Sport

Jiul, „secat” de criza financiarã

Ciprian Marinuţ

Alin Simota, finanţatorul Jiului, a cerut sprijinul autorităţilor locale, întrucât susţine că nu-şi mai permite să asigure de unul singur bugetul echipei fanion a Văii Jiului.

Apel la autorităţi
Fost un adevărat El Dorado al salariilor acordate jucătorilor în urmă cu 5-6 ani, Jiul a ajuns cu cuţitul la os din punct de vedere financiar. La reunirea lotului, programată luni, obişnuitele discuţii despre transferuri sau programul de pregătire au căzut pe planul doi, întrucât criza financiară a secat bugetul clubului. Patronul Jiului, Alin Simota, a anunţat că nu-şi mai permite să ţină de unul singur echipa. “Sunt probleme cu banii în principal la plata salariilor şi a datoriilor către stat”, a recunoscut Simota. În disperare de cauză, finanţatorul alb-negrilor i-a transmis primarului Tiberiu Iacob Ridzi, cu care a fost rival în campania electorală, că îl aşteaptă să vină lângă echipă împreună cu Consiliul Local. „Situaţia este destul de gravă. Jucătorii nu şi-au luat banii de multă vreme, e posibil să ne confruntăm cu o situaţie de faliment dacă autorităţile nu se vor implica”, au spus surse din cadrul clubului. Pe de altă parte, Simota a afirmat că nu se pune problema ca echipa să intre în faliment. „Trebuie să găsim o cale de redresare. Nu se pune problema falimentului”, a spus bossul Jiului. 

33 de jucători la reunirea Jiului
Jiul Petroşani s-a reunit, luni, la stadion sub bagheta aceloraşi doi tehnicieni, Daniel Timofte şi Damian Militaru, care au fost pe banca tehnică şi în sezonul trecut. La reunire au luat parte 33 de jucători, mulţi dintre ei revenind de la echipe din ligile inferioare unde au fost împrumutaţi. Printre cei reîntorşi s-au numărat  Andriţoiu, Maier şi Tonca de la CS Vulcan, respectiv Androne de la Retezatul Haţeg. Au lipsit însă Daniel Vădrariu şi Filip Alexandru care se pare că au oferte de la FC Vaslui. „Deocamdată nu s-a stabilit programul de pregătire al echipei. Avem o săptămână de acomodare în care vor fi discuţii şi la nivel de conducere. E prematur să vorbim acum despre obiective“, a spus antrenorul principal Daniel Timofte.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie, cu un sa­lariu net de vreo 8.000 de lei,…

19 ore ago

Bine ai revenit, Donald Trump! Președintele SUA își preia mandatul săptămâna viitoare

Peste câteva zile, Donald Trump își preia mandatul de președinte al SUA. Peste câteva zile,…

19 ore ago

Bulina albă

Mircea Rotea, pompier la Detașamentul de pompieri Deva Pentru că a intervenit, fiind în timpul…

19 ore ago

Bulina neagră

Claudia N., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de…

19 ore ago

Polițiști puși la zid de proprietarul unei pensiuni turistice

Hunedoreanul a cerut intervenția polițiștilor după ce mai mulți cetățeni olandezi s-au încăierat la o…

19 ore ago

Recidivist acuzat că a furat dintr-un magazin scutece pentru bebeluși

Tânărul aflat în arest preventiv a fost închis de mai multe ori pentru furturi, iar…

19 ore ago