Jiul Petroşani, campioană judeţeană la juniori A1
Gruparea Jiul Petroşani a devenit matematic campioană judeţeană la juniori A1 (Under 19), după victoria de pe terenul lui Inter Petrila şi remiza dintre Retezatul Haţeg şi CS Hunedoara. Alb-negrii au un avans de nouă puncte în faţa hunedorenilor, cu trei etape înainte de finalul campionatului, având şi avantajul meciurilor directe.
Rundă favorabilă liderului
Considerată o etapă decisivă în stabilirea titlului, prin faptul că primele patru clasate se întâlneau între ele, runda a XIX-a din campionatul judeţean al juniorilor A1 a fost una favorabilă Jiului Petroşani. Liderul clasamentului a învins pe terenul rivalei Inter Petrila, scor 2-0, profitând şi de remiza dintre Retezatul Haţeg şi CS Hunedoara, scor 3-3. Astfel, cu trei etape înaintea finalului de campionat, Jiul are nouă puncte avans faţă de CS Hunedoara şi 11 faţă de Inter Petrila şi Retezatul Haţeg. Cu un parcurs aproape perfect, 18 victorii şi o remiză, Jiul are avantajul meciurilor directe în faţa lui CS Hunedoara, pe care a învins-o în deplasare, scor 2-0, şi a remizat pe teren propriu, scor 1-1.
Al treilea titlu consecutiv
Pentru Jiul Petroşani, care a câştigat în acest an şi titlul judeţean la juniori B1, este al treilea succes consecutiv la juniorii A1, trupa alb-negrilor urmând să reprezinte judeţul la etapa interjudeţeană. Acum doi ani, Jiul Petroşani a cucerit medalia de bronz pe ţară la acest nivel. (Ovidiu Mănăstire)