FlashPolitica si administratie

Joaca de-a şedinţele

Carmen Cosman

Când vin pedeliştii, nu vin useliştii, când vin useliştii, nu vin pedeliştii. Şi uite aşa, aleşii devenilor se tot joacă de-a şedinţele, care nu se ţin din lipsă de cvorum. Aşa s-a întâmplat şi ieri. Intenţia consilierilor USL Deva de a abroga hotărârea prin care s-au alocat bani în vederea stingerii incendiului izbucnit la groapa de gunoi a municipiului nu s-a mai putut discuta, din cauză că nu s-a întrunit cvorumul necesar.
Primarul municipiului Deva, Mircia Muntean, a cerut suplimentarea ordinii de zi a şedinţei extraordinare de Consiliu Local, programată ieri, cu încă patru proiecte, pe lângă cel propus de consilierii USL. Numai că nu a mai apărut la şedinţă, cum, de asemenea, au lipsit şi viceprimarii Devei, dar şi consilierii locali din partidele aflate în arcul guvernamental. Şi cum aleşii locali din PSD şi PNL nu au întrunit cvorumul necesar, şedinţa nu s-a mai putut desfăşura.
„Funcţionarea Consiliului Local este blocată de colegii noştri, care nu vor să participe la şedinţe. Situaţia va fi dificilă de azi înainte, pentru că, dacă nu facem cvorum, consiliul nu poate funcţiona”, a declarat preşedintele de şedinţă, Florian Ghergan (PSD).
Şedinţa de consiliu a fost convocată de şapte dintre consilierii din opoziţie, care ar fi dorit să abroge Hotărârea 261/2011, privind aprobarea Documentaţiei tehnico-economice pentru „Lucrări de limitare şi înlăturare a efectelor situaţiei de urgenţă – incendiu produs la groapa de gunoi a municipiului Deva”. Iniţiatorii proiectului au considerat că „este inoportun şi nelegal scopul aprobării acestei documentaţii tehnico-economice, întrucât revenea de drept ca obligaţie administratorului acestei gropi, respectiv SC Salubritate SA, să stingă incendiul”. Pe de altă parte, reprezentanţii Executivului au precizat că propunerea de abrogare a hotărârii cu pricina este ilegală, pentru că şi-a produs deja efectele.

3 comentarii la „Joaca de-a şedinţele

  • Cei de la PDL trag de timp deoarece acuma nu mai au majoritate si nu mai pot fura banii iar acuma nu vin la sedinte si spera sa reuseasca sa ajunga la alegeri in formula acesta, sperand ca o sa aiba majoritate in CL dar sigur nu o sa aiba

  • Circul „DE STAT” Deva (alias Consiliul municipal, continua!!!!
    Spectacolele oferite, vad ca sunt saptaminale si nu costa nimic !!! Totul se plateste din bani publici, adica ai contribuabililor deveni!!!!
    Ce noroc pe noi !!! Ca mai avem aproape , inca un an pentru asemenea „CIRC”
    Ce sa mai zici,??? Vorba strigaturii de pe vremea tatucului Iliescu:
    -„CONSILIERUL NOSTRU TE IUBIM CA CA TINE NU GASIM ” !!!!eluctic prenti

  • Referotor: firmele care au muncit pt. stingerea gropii de gunoi.
    „Facerea de bine e f***** de mama!”

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura