Fostul subcomisar BCCO, Liviu Schiau, cercetat în „Dosarul utilajelor furate din UE” de Traian Berbeceanu (foto) în perioada în care conducea Biroul de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, a scris pe blogul său că ”Judecătoria Alba Iulia a confirmat redeschiderea şi reluarea urmăririi penale împotriva lui Berbeceanu Traian, pentru fals intelectual şi mărturie mincinoasă, precum şi împotriva lui Păcurar Ştefan Nicolae pentru mărturie mincinoasă”.
Conform fostului poliţist, decizia a fost luată pe data de 10 iunie 2019 de către un judecător de cameră preliminară şi este definitivă. Contactat telefonic, Traian Berbeceanu a spus că rezultatul nu poate fi altul faţă de soluţia dispusă iniţial de procuror. Totodată, Berbeceanu a mai afirmat că nu are emoţii şi nici nu vrea să comenteze în condiţiile în care ”vorbim de un infractor dovedit”.
Liviu Schiau a susţinut că ”am fost «executat» în baza unor probe nereale, ticluite şi fabricate de către Berbeceanu Traian în cursul urmăririi penale, precum şi mărturia mincinoasă dată în faţa instanţei de judecată”. Schiau a fost condamnat definitiv de ÎCCJ în anul 2016, în dosarul „Utilajele”, la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru sprijinirea unui grup infracţional organizat şi favorizarea făptuitorului. (M. Gânju)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
Ce fata de țigan are mafiot asta. Huooooo
Seamănă cu Bercea Mondialu. Și cu Nelson Mondialu.