Judecătorii, îndulgenți cu violatorul din Petroșani
Bărbatul în vârstă de 40 de ani, din Petroșani, a fost judecat pentru că a violat o tânără de 24 de ani, în plin centrul municipiului, sub amenințarea cuțitului.
Adrian Cisco a fost învinuit că în seara zilei de 21.01.2023, în jurul orelor 19:00, a acostat o tânără, în zona centrală a municipiului, a amenințat-o cu un cuțit și a dus-o în zona unor garaje unde a violat-o în repetate rânduri. Violatorul a fost prins de polițiștii din Petroșani pe baza descrierii oferite de victimă, iar pedeapsa pentru asemenea fapte grave este cuprinsă între 5 și 12 ani de închisoare. Deși s-a folosit de un cuțit și a supus-o pe tânără la chinuri, individul a fost condamnat la puțin peste minimul pedepsei prevăzute de lege, respectiv șase ani de închisoare. ”Condamnă pe inculpatul Csicso Adrian, în prezent în Penitenciarul Aiud, la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de viol”, se arată în soluția instanței de fond. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani pot cere la Curtea de Apel Alba Iulia o pedeapsă mai mare dacă vor face apel la soluția instanței de fond. La fel și inculpatul poate ataca sentința, întrucât nu este definitivă. (M. Gânju).