Categories: Comunitate

Judeţul Hunedoara, prezent la Târgul de Turism al României

Nicolle Ebner

Compania Judeţeană de Turism Hunedoara participă pentru prima dată la Târgul de Turism al României (TTR-2010), ajuns la cea de-a 23-a ediţie şi care se va desfăşura în perioada 25–28 martie, în Pavilionul ROMEXPO din Bucureşti.

Virşlii şi ţuică în „căţui dacice”

În cadrul târgului, judeţul Hunedoara are stand propriu (pavilion central, parter), amenajat în colaborare cu Consiliul Judeţean Hunedoara şi reprezentanţii Geoparcului dinozaurilor “Ţara Haţegului”. Tematica aleasă pentru stand este “Turism Hunedoara – natură, cultură, aventură” şi are în vedere oportunităţile care se deschid în faţa turistului vizitator al judeţului. De la stand, nu vor lipsi virşlii (produs specific judeţului) şi ţuica, oferită în replici de lut ale aşa-numitelor “căţui dacice” (căni cu formă specifică, descoperite în siturile arheologice). Compania de turism a oferit posibilitatea tuturor agenţilor de turism din judeţ, tur-operatori sau proprietari de spaţii de cazare, să-şi expună gratuit materialele de promovare în cadrul standului.

Standuri în Ungaria şi la Bruxelles

“În urmă cu un an, am avut stand la Târgul internaţional de turism de la Szeged-Ungaria, împreună cu celelalte judeţe româneşti din euro-regiunea DKMT (Dunăre-Criş-Mureş-Tisa). În luna mai, tot anul trecut, am participat la Ziua porţilor deschise, organizată de Comitetul Regiunilor Europei la Bruxelles, manifestare în regim de târg internaţional, ocazie cu care standul judeţului a avut un succes deosebit. Însă acum, judeţul Hunedoara este la prima participare naţională de asemenea anvergură”, a declarat preşedintele CJH, Mircea Ioan Moloţ, care va participa la momentul festiv organizat sâmbătă, la standul judeţului Hunedoara.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago