Au fost prezenţi peste 130 de sportivi reprezentând judeţele din cadrul Euroregiunii V, au participat la etapa pe euroregiune din cadrul Campionatului naţional U 14 şi U 16 la judo. A fost o competiţie dificilă, dar judoka de la LPS Cetate Deva au obţinut rezultate bune şi calificări la etapa finală. Vor fi prezenţi, după calificări la ultimul act din campionat, la etapa programată în 3-5 aprilie la Ploieşti, următorii sportivi: Lorald Benţe, locul 3 la etapa de la Deva la categoria 60 kg, Rareş Petruse, locul 3 la 50 kg, Iasmin Bulei, locul 1 la +73 kg, Andreas Schulleri, locul 2 la +73 kg şi Maria Păcurar, locul 2 la 52 kg.
Anastasia Bobeş, legitimată la SCM Deva, a ocupat în întrecerile de la Deva locul 1 la categoria 52 kg şi va fi prezentă la finalele de la Ploieşti.
La întrecerile de la U16 s-au calificat pentru finala care se va desfăşura tot la Deva în perioada 13-15 martie, Raluca Cadar, locul 1 la etapa pe euroregiune la 63 kg, Robert Mate, locul 3 la cat. 42 kg, Flavia Vescan, locul 2 la 70 kg şi Bogdan Denşorean, locul 3 la +81 kg, toţi legitimaţi la LPS Cetate Deva şi Diana Popanton, locul 2 la 52 kg, sportiva fiind legitimată la SCM Deva.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…