Sport

Juniorii, doar înfrângeri. Greu la deal fără ambiții

Sâmbătă și duminică am asistat la câteva jocuri, la diferitele discipline sportive în care au evoluat sportivii juniori de la cluburile din municipiul Deva, însă, din păcate, nu am înre­gis­trat nici o victorie ale acestor sportivi.

Și-au reziliat contractele
Astfel, echipa de juniori U19 care activează la secția de futsal de la CSM Deva a fost întrecută pe teren propriu cu scorul de 10-1(!!!!!), în jocul disputat sâmbătă la Sala Sporturilor din Deva în cadrul primei etape din seria II din Liga Elitelor U19. Cu siguranță se întâmplă ceva la formația juniorilor deveni, deoa­rece patru jucători și-au reziliat con­tractele cu CSM Deva. Urmează jocurile cu Clujana Cluj Napoca și FK Odorheiul Secuiesc.

Apoi, la baschet juvenil, U16, seria A, în care evoluează formația juniorilor de la secția CSM Deva, a fost întrecută de ABC Galactica Brașov. Scor 68-53. Echipa se află în ușor progres față de jocurile precedente și, dacă ar fi și un pic de ambiție personală, pe care să o depună fiecare jucător, cu o pregătire mai accentuată, rezultatele ar fi mult mai bune. Au evoluat la echipa de­vea­nă Andrei Sîrbu, Horia Hosu, Alexandru Meseșan, Ioan Lupșe, Cătălin Ioan Daioni, Vlad Vintilă, David Maier, Mattiaș Hummel, Ianis Sabău, Matei Pană, Denis Patrick Medrea, Enrico Zanchettin.

Probleme cu arbitrele
În final, ne oprim la jocul de handbal feminin disputat duminică la Sala Sporturilor în care au evoluat juni­oa­rele II de la LPS Cetate Deva, alături de cele de la Unirea Sânnicolau Mare. A fost o întâlnire în care cele două arbitre delegate au stricat spectacolul oferit celor din tribune. Cu decizii haotice (greu de interpretat chiar și de către cu­noscătorii regulamentului jocului de handbal) arbitrele, foarte tinere și lipsite de experiență, au luat decizii care la un moment dat au enervat-o pe antrenoarea echipei de la LPS Cetate, prof. Violina Hențiu și care a intrat pe teren să le ceară să fluiere corect, după mai multe decizii în defavoarea ele­velor sale. Din acest moment, parcă deciziile au fost mai aproape de ceea ce a fost în teren, sportivele echipei gazdă s-au apropiat la patru goluri de timișorence, dar nu suficient pentru a înregistra o victorie posibilă.

Au nevoie de mai multă dăruire
Menționăm evoluția personală a elevelor Karina Szabo, Alexandra Alba și Ioana Danc, dar și a portarilor din formație care au nevoie de mai multă încredere. Fără a face un reproș pentru o înfrângere poate așteptată de către unii, menționăm că echipa liceului devean poate urca în clasamentul seriei, cu mai multă ambiție colectivă.
Au jucat la LPS Cetate Deva: Denisa Cocea, Ioana Păvăleanu, Nicoleta Trusescu, Karina Maria Szabo, Raluca Ștefania Cioară, Bianca Ioana Pleșa, Maria Denisa Munteanu, Daria Valentina Begeac, Alexandra Paula Sav, Ioana Mădălina Danc, Alexandra Alba, Maria Valentina Mitroi, Maria Viviana Maca, Mihaela Anastasia Matioc-Zaha, Tais Alesia Fodor-Guga și Laris Roxana Cobliș, antrenor prof. Violina Hențiu.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura