Juratoni, liber să se antreneze cu cine vrea
Nemulţumirea pugilistului devean Bogdan Juratoni (foto), legată de slaba colaborare cu antrenorul Lotului Naţional, Marian Simion, a fost „rezolvată” într-un mod „alunecos” de oficialii Federaţiei Române de Box. Ca dovadă, preşedintele FR Box, Leonard Doroftei, a precizat că medaliatul cu argint de la Campionatele Europene de la Minsk 2013 a primit acceptul Biroului Federal de a se pregăti cu antrenorul său de la clubul Dinamo, Gheorghe Napoleon, însă în timpul liber şi pe cont propriu din punct de vedere financiar. „Bogdan Juratoni se poate antrena în timpul liber cu Gheorghe Napoleon. Comitetul Federal a aprobat ca el să se antreneze cu Gheorghe Napoleon la clubul Dinamo, aşa cum a cerut. El se poate antrena în timpul liber şi cu Napoleon, şi cu mine, cu cât învaţă mai mult, cu atât mai bine. Ei (n.r. – Juratoni şi antrenorul său) vor lucra separat de lotul naţional. Iar cu banii vor trebui să se descurce, pentru că nu vom împărţi banii FRB pentru mai multe echipe. Noi vrem să se antreneze toţi la un loc”, a explicat Doroftei.