Categories: Actualitate

Jurnalişti hunedoreni au plantat 100 de brazi la Râuşor

sdr

Sorin Blada

O sută de brazi au fost plantaţi de jurnaliştii de la mai multe publicaţii din judeţul Hunedoara pe un deal din zona staţiunii Râuşor, în imediata vecinătate a Masivului Retezat, acţiunea marcând astfel împlinirea a 100 de ani de la înfiinţarea Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR).

„Nu întâmplător am ales să plantăm bradul. E vertical, e drept, aşa cum ar trebui să fim în profesiunea noastră de fiecare dată. Sunt 100 de brazi, plantaţi în forma cifrei 100, pentru ca ea să se poată vedea, peste ani, şi de la înălţime“, a declarat principalul organizator al acţiunii, jurnalistul Nicolae Gheorghiu.
Acţiunea, desfăşurată sâmbătă, în ajunul sărbătorii Floriilor şi Paştelui catolic, a beneficiat de sprijinul silvicultorilor de la Ocolul Retezatul Clopotiva Râu de Mori, care i-au îndrumat pe jurnaliştii prezenţi, unii dintre ziarişti participând, pentru prima oară, la un asemenea eveniment. „Aici s-au mai făcut astfel de acţiuni, dar în urmă cu 20-30 de ani. Peste vreo cinci ani, se va vedea mai bine cifra 100, pe care am încercat să o desenăm aici folosindu-ne de puieţii de brazi. Puieţii ne-au fost oferiţi de Ocolul Silvic Haţeg“, a explicat şeful Ocolului Silvic Retezatul Clopotiva Râu de Mori, inginerul Otto Hebel.
Dincolo de momentul marcat de jurnalişti, terenul ales de silvicultori, proprietate a Primăriei comunei Râu de Mori, avea nevoie să fie împădurit, susţin organizatorii. Autorităţile locale şi-au exprimat intenţia de a continua astfel de acţiuni, mai ales că zona Staţiunii Râuşor, din Retezat, devine din ce în ce mai căutată pentru potenţialul turistic pe care îl oferă. „Este o acţiune lăudabilă şi utilă pentru mediu. Peste 100 de ani, aceşti brazi vor fi mari. Cred că aici, în mijlocul naturii, să plantezi puieţi care vor rămâne şi atunci când noi nu vom mai fi pe această lume este un lucru deosebit. Vom continua astfel de acţiuni“, a spus Niculiţă Mang, primarul comunei Râu de Mori.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

22 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago