Karate de aur
Așa cum ne-au obișnuit, luptătorii de la Poli Karate din Petroșani au reușit din nou să se evidențieze, de data asta, la Cupa României la interstiluri, competiție națională desfășurată la Pitești.
În Croația
Astfel, Miruna Mălăuță s-a clasat pe primul loc și a câștigat medalia de aur în proba de kumite senioare, categoria de greutate -61 kg, iar Casian Popescu a câștigat locul I la kumite 10-11ani, -30kg. Medaliile de argint au fost câștigate de Victor Igărelu la kumite cadeţi, +70 kg, Cristian Ostafie în proba de kumite minicadeți, -55kg și de Alexandru Blejoiu la kumite minicadeți, -45 kg. Pe podium au mai urcat și medaliații cu bronz, Ionuț Molnar la proba de kumite seniori, -84 kg, Răzvan Ihnatiuc la kumite juniori, +76 kg și David Chiriac la kumite 10-11ani, -35 kg. Ieri, sportivii de la Poli Karate Petroșani au plecat în Croația, la Porec, pentru a participa la competiția internațională Youth League.