Sport

KARATE. În Japonia, în așteptarea rezultatelor bune

Cel mai bun sportiv hunedorean în anul competițional 2022, karateka Miruna Mălăuță (foto), legitimată la CS Poli Karate din Petroșani, a par­ti­cipat recent la o competiție inter­na­țională la Fukuoka, Japonia, unde a evoluat pe tabloul competiției inter­na­ționale Karate1 Premiere League.

Mai are de lucrat
Așa cum a declarat prof. Radu Polifronie, tehnicianul cu care se pregătește sportiva din Valea Jiului, „în țara în care își are originile acest sport, Valea Jiului scrie performanță și prin Miruna Mălăuță”. Parcursul tinerei luptătoare de karate din Petroșani la competiția din Japonia a fost, după cum spune antrenorul Radu Polifronie, unul suficient de bun, în care Miruna a regăsit unele plusuri pe corecțiile făcute în ultimul timp, dar a identificat și minusurile la care mai are de lucrat. Miruna Mălăuță a luptat într-o grupa cu sportive foarte bune, bine clasate la nivel mondial, iar rezultatele pe care le-a realizat au fost următoarele:
0 – 1 nr. 4 mondial, campioana Asiei, locul II la Premiere League Maroc;
1 – 3 nr. 20 mondial, Locul I la acest concurs si medalie de bronz la Cam­pionatul Asiei;
6 – 4 nr. 8 mondial, locul I Seria A Atena si medalie de bronz la Cam­pio­natul European. ”Din rezultatele ad­ver­sa­relor se poate face o idee de nivelul avansat și gradul de dificultate ridicat al acestor turnee Premiere League. Ne bucurăm că facem parte din această „lume”, din acest grup de sportivi care au drept de participare la astfel de competiții, la care au prio­ri­tate sportivii din Top 32, locurile goale putând fi ocu­pate și de sportivi din Top 100. Per total, rămânem cu un sen­timent pozitiv după acest concurs, știm că mai avem nevoie de timp, dar suntem convinși că rezultatele vor veni și la acest nivel”, a declarat Radu Polifronie.

 

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura