Întrecere de prestigiu, participare numeroasă
Campionatul Mondial United World Karate s-a desfăşurat în localitatea Montecatini Terme, din Italia, a doua ediţie. Au fost prezenţi peste 800 de sportivi din 45 de ţări, la categoriile minicadeţi, cadeţi, juniori şi seniori. Deva a fost reprezentată de sportivii Andra Daniliuc, Diana Tatoiu, Diana Josan, Victor Kuţaba şi Oana Tomiuc, de la CS Heian, pregătiţi de Oana Tomiuc, precum şi de Anda Avram, de la Palatul Copiilor, antrenată de Marius Biji.
Rezultate de excepţie
Karateka deveni şi-au adjudecat trei medalii de aur, prin Andra Daniliuc (kata individual senioare), Victor Kuţaba (kata individual cadeţi) şi Anda Avram (kata individual 15 ani – karate adaptat); două medalii de argint, aduse de Andra Daniliuc (kata individual Open senioare) şi Victor Kuţaba (kata individual Open cadeţi), precum şi o medalie de bronz, cucerită de echipa de kata senioare, compusă din Andra Daniliuc, Diana Tatoiu şi Oana Tomiuc. Cele şase medalii obţinute de sportivii deveni au contribuit la palmaresul delegaţiei României, care s-a situat pe locul 1 în clasamentul pe naţiuni. „Municipiul Deva a fost reprezentat cu succes de şase sportivi, dintre care trei, Andra Daniliuc, Victor Kuţaba şi Diana Josan au făcut parte din lotul naţional. Cred că rezultatele sunt de excepţie, medaliile lor contribuind la clasarea României pe locul 1 în ierarhia naţiunilor. Mulţumim celor care au încredere în noi şi ne susţin”, a declarat Marius Biji, antrenor la Palatul Copiilor Deva. (Ovidiu Mănăstire)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…