Săptămâna viitoare, mai exact în 22 septembrie, urmează să depună la Biroul Electoral Central listele cu 270.000 de semnături strânse pentru susţinerea candidaturii, iar strategia sa de campanie va fi axată strict pe competenţele care revin funcţiei de Preşedinte al României.
„Vom face o campanie axată pe problemele societăţii româneşti şi încercăm să ne limităm la competenţele funcţiei prezidenţiale, fără a intra în alte detalii. Vom avea un proiect de ţară, care va cuprinde rolul României în regiune şi în Uniunea Europeană. Tot aici vom arăta care ar trebui să fie condiţiile de securitate pentru România şi pentru cetăţenii noştri în context european şi eu cred că răspunsurile noastre vor fi foarte bine argumentate şi corecte. Vom arăta ce Românie vrem în următorii ani şi cum vedem comunitatea maghiară într-o ţară care de şapte ani a intrat în UE, şi care intră într-un nou ciclu bugetar 2014-2020 cu fonduri substanţiale pentru dezvoltare. Vom insista pe acest aspect în campania electorală şi vom prezenta detaliat fiecatre capitol din programul meu”, a afirmat Kelemen Hunor.
Tot el a mai adăugat că în momentul de faţă UDMR se află la guvernare, iar acest lucru şi l-a asumat până în 2016. Acesta a mai afirmat că există puncte de vedere diferite în cadrul coaliţiei de la putere, iar aceste lucruri sunt normale, la fel fiind şi atunci când au fost parteneri la guvernare cu alte partide din Executivul condus de Emil Boc. (N.Bumbac)
Guvernul a stabilit data alegerilor prezidenţiale, pe 4 și 18 mai 2025. Perioada electorală începe…
Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi vrea cu tot dinadinsul să ajungă…
Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, a fost ales, ieri, vicepreşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România…
Geanina Ianc, directorul general al DGASPC Hunedoara Pentru că răspunde întotdeauna la solicitările cetățenilor, fiind…
M.P., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată, deveanul fiind acuzat de…
În contextul actual al amenințărilor cibernetice, Poliția Română a identificat o tendință de înșelăciune care…