L-au băgat la răcoare! Hoț prins la o razie a polițiștilor
Polițiștii municipiului Vulcan au depistat un tânăr de 25 de ani, care avea emis pe numele său un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis într-un dosar penal privind furtul unui autoturism. La o razie, hunedoreanul a fost prins de polițiști.
„În urma activităților desfășurate, polițiștii au depistat pe raza municipiului un tânăr de 25 de ani, domiciliat în municipiul Hunedoara, care locuia fără forme legale în Vulcan. Tânărul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 3 luni de închisoare, fiind cercetat într-un dosar privind furtul unui autoturism. Cel în cauză a fost încarcerat în Penitenciarul Deva, în vederea executării pedepsei”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara.