L-au terminat! Sindicatul „Solidaritatea” Hunedoara, dizolvat de instanță
Sindicatul „Solidaritatea” Hunedoara a fost dizolvat printr-o hotărâre a Tribunalului Hunedoara. Șocul este cu atât mai mare, susține Cristian Iștoc (foto), liderul sindical, cu cât legea permite ca din sindicat să facă parte șomeri. În motivarea instanței se arată că s-a decis dizolvarea structurii respective, deoarece membrii Sindicatului „Solidaritatea” nu mai sunt angajați ai Complexului Energetic Hunedoara (CEH).
Cei de la CEH au cerut dizolvarea sindicatului și pe motiv că Iștoc „perturbă activitățile care se desfășoară în incinta societății, dar și intră fraudulos în spațiile pe care sindicatul le-a avut pe vremuri”. În aceste condiții, sindicaliștii au transmis o ultimă scrisoare deschisă adresată seniorilor Partidului Național Liberal.
Iată scrisoarea respectivă:
ULTIMA SCRISOARE DESCHISĂ
A SINDICATULUI SOLIDARITATEA HUNEDOARA,
ADRESATĂ
SENIORILOR PARTIDULUI NAŢIONAL LIBERAL
ROMÂNIA… DEMOCRAŢIA, ÎNCOTRO?
Stimaţi seniori ai Partidului Naţional Liberal,
Ne adresăm dumneavoastră, cu dorinţa de a vă implica pentru a salva flacăra democraţiei româneşti care tinde să se stingă din cauza dorinţei conducerii actuale a Partidului Naţional Liberal, de a elimina orice oponent al actului de guvernare antinaţional, la care românii asistă tot mai neputincioşi de la sfârşitul anului 2020 până în prezent.
Începând cu anul 2020, sub scutul unei pandemii sanitare, Guvernul României, prin Ministerul Energiei, având la conducere Partidul Naţional Liberal, începe o politică de falimentare şi închidere urgentă a marilor producători de energie electrică pe bază de combustibili fosili, renunţând astfel la Independenţa Energetică a ţării, cu efecte devastatoare asupra Siguranţei Naţionale a României, fabricând astfel în laboratoarele guvernamentale cel mai nenorocit virus care a dus la falimentul economici naţionale, generând cu adevărat o pandemie, Însă una energetică şi fără vaccin.
Aceste politici antinaţionale girate de instituţiile de siguranţă ale statului român, au generat o pandemie energetică care a afectat negativ nivelul de trai al românilor, cu consecinţe dramatice asupra economiei româneşti, prin înlocuirea mărfurilor produse în ţară cu importuri din ţările care astăzi deţin controlul resurselor şi cel al utilităţilor din România.
Sindicatul Solidaritatea Hunedoara a activat în cadrul Termocentralei Mintia, fiind organizaţia sindicală care a încercat prin mijloacele legale pe care le putea folosi, să oprească „demolarea” Sistemului Energetic Naţional. Această demolare a început în anul 2020, artizan fiind Ministerul Energiei, condus de PNL, prin oprirea în luna martie 2021 a termocentralei Mintia, cu o putere instalată de 1275 MW, singura centrală electrică de mare putere din zona de vest a ţării, decizie ministerială ce a dus la creşterea record a preţului la energie electrică cu peste 900% până în luna septembrie 2021. Această măsură a fost urmată de oprirea altor capacităţi de mare putere aflate în judeţul Gorj, lucru ce a prelungit criza energetică şi pe perioada anului 2022, respectiv 2023. Încercarea ministrului energiei de a arăta că această creştere de preţ a energiei e din vina războiului aflat la graniţa României s-a dovedit una falsă, România importând energie electrică în plină criză energetică, chiar din Ucraina.
În încercarea de a opri deciziile ministerului energiei de a reduce capacităţile de producere a energiei electrice pe bază de cărbune, fără ca acestea să fie înlocuite cu altele noi, pentru a împiedica declanşarea crizei energetice care a urmat, Sindicatul Solidaritatea Hunedoara a sesizat mai multe instituţii de siguranţă ale statului din care menţionăm: DIICOT, DNA, SRI, Parchetul Militar, Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva, Tribunalul Hunedoara.
Au fost făcute aceste sesizări, considerând că Ministerul Energiei, a încălcat prevederile art. 1 şi 3, lit. m din legea 51/1991, şi a dus o politică de vulnerabilizare a Sistemului Energetic Naţional prin renunţarea la capacităţile de producere a energiei electrice pe bază de combustibil fosil, singurele capacităţi care pot opera indiferent de condiţii climatice, Termocentrala Mintia aflându-se sub Protecţia Infrastructurilor Critice din România, monitorizată de SRI.
Apreciem faptul că în spatele acestei politici de demolare a termocentralor se ascund interese geostrategice şi economice din afara României. Termocentrala Mintia face legătura între sistemul energetic românesc şi cel al Uniunii Europene (UCTE). De mare capacitate, această termocentrală putea asigura peste 10% din necesarul de energie electrică a României, fiind singurul mare producător de energie electrică din zona de vest a României.
Suveranitatea unui stat este stâns legată de Independenţa Energetică a acestuia, România riscând să devină un vasal umil al Uniunii Europene, o piaţă de desfacere pentru mărfurile aduse din afara ţării, fără posibilitatea de a negocia de la egal la egal cu partenerii economici din alte ţări.
Răspunsul primit la sesizările Sindicatului Solidaritatea Hunedoara, vine în mod surprinzător de la Partidul Naţional Liberal, fiind un atac la democraţie, unul nedemn şi în mod vădit contrar interesului naţional, creând un precedent periculos în cadrul dialogului social.
Partidul Naţional Liberal, prin preşedintele PNL-Lupeni, Roşu Ioan Cristian (administrator special al S CEH SA), prin preşedintele PNL-Petrila, DIOANE Samuel (director general al S CEH SA), alături de administratorul judiciar şi juriştii Societăţii Complexul Energetic SA, au cerut instanţei de judecată dizolvarea Sindicatului Solidaritatea Hunedoara. Acest demers având scopul de a scoate organizaţia sindicală din dosarele aflate pe rolul instanţelor şi cel al parchetelor, din care menţionăm: Dosarul 5075/97/2016/a38, aflat la Tribunalul HD, în care se cere desfinţarea contractului de vânzare-cumpărare a termocentralei Mintia care a aparţinut S CEH SA; Dosarul 301/P/2021 aflat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva, în care se cere anchetarea factorilor decizionali care au decis vânzarea unui bun naţional, o centrală electrică, în plină criză pandemică şi energetică.
Atunci când reprezentanţii unei organizaţii politice cer dizolvarea unei organizaţii sindicale, dispare atât dialogul social, cât şi cadrul democratic în care aceste organizaţii trebuie să conlucreze. Însă atunci când un partid aflat la guvernare are astfel de acţiuni, putem spune că acea ţară nu mai este condusă în mod democratic.
Având în vedere cele prezentate mai sus, dar şi decizia instanţei de a admite cererea reprezentanţilor PNL din Hunedoara, de dizolvare a Sindicatului Solidaritatea Hunedoara, ne adresăm seniorilor Partidului Naţional Liberal, pentru ultima dată în această calitate, cu dorinţa de a nu permite ca acest precedent periculos pentru orice democraţie, să devină o practică politică a acestui partid.
Cu deosebită consideraţie,
Preşedinte, Cristian Iştoc.
,,Îi trebuie neamului acestuia
o generaţie care să se jertfească,
o generaţie de viteji şi de patrioţi
până la nebunie.”
Alexandru Vlahuţă