Categories: Comunitate

La an nou, construcţii noi la Baia de Criş

Intrarea în noul an s-a făcut cu un Parc Izvor modernizat la Baia de Criş, graţie unui proiect european bazat pe o finanţare nerambursabilă de 98.000 de euro, obţinută prin GAL Ţara Zarandului. De asemenea, câteva drumuri comunale au fost asfaltate.  
„Proiectul pe fonduri europene a fost finalizat. În cadrul său avem un teren multifuncţional de sport cu covor sintetic, cu  vestiare cu grupuri sanitare. S-au mai plantat arbuşti ornamentali, s-au montat băncuţe şi s-a creat un loc de joacă pentru cei mici. Tot aici este construită o clădire prevăzută cu o terasă, aşa că ne dorim să concesionăm serviciul, putând servi drept punct de alimentaţie publică. Astfel, cei care vin în parc sau joacă un meci de fotbal pe noul teren, să poată să se bucure de răcoritoare sau alte produse de acest gen”, susţine Romeo Farcaş (foto), primarul comunei Baia de Criş. Acesta spune că în 2015, cu fonduri de la bugetul local s-au asfaltat 700 metri de drum comunal în satul Rişculiţa, tot atâţia metri în Baldovin şi 300 de metri în Rişca. De asemenea, trotuarul aferent centrului de comună a fost reabilitat. Dalele au fost confecţionate în regie proprie, cu oamenii de la primărie, fiind achiziţionate doar bordurile şi implicând numai plata manoperei. Tot în 2015 s-a mai amenajat o capelă în satul de centru, care va deservi întreaga comună. Pentru acest demers s-a găsit şi soluţia. „Este vorba de un corp de clădire care este în proprietatea primăriei şi se află la azilul din bătrâni. Interiorul a fost amenajat conform cerinţelor unei capele, localnicii putând să beneficieze de serviciu funerar adaptat vremurilor actuale. Faţada va beneficia de reabilitare în anul curent, pe timpul iernii 2015 neputând să ne ocupăm şi de exterior”, mai arată primarul din Baia de Criş. (M. Şerban)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago