Deşi suntem în a doua lună din an, iar alocările bugetare încă nu au bătut pe la uşile administraţiilor locale, primarii ştiu deja pe ce pot miza şi pe ce nu, în 2013. Cu toate acestea, alocările bugetare vor fi cele care vor avea ultimul cuvânt.
Fără majorări
„Nu am majorat taxele şi impozitele pentru acest an. Ele nu a fost mărite de şase ani. Aceasta a fost decizia noastră, a administraţiei din Baia de Criş, ca urmare a faptului că hotărârea guvernamentală de indexare cu 16,05 procente a lăsat la mâna fiecărei primării, decizia de aplicare sau neaplicare a ei. Colectarea pe anul trecut s-a făcut în jur de 84 la sută. Deşi noi intrăm sub incidenţa legii moţilor, beneficiind de scutirea cu 50 la sută din grila de impozitare, nu toată lumea îşi achită taxele. În general, cei care s-au eschivat anii trecuţi, s-au eschivat şi în 2012. Au fost trimise hârtii de înştiinţare. Unii au credite la bănci, nu mai au venituri, persoanele juridice invocă falimentul, şi uite aşa. Pe cei cu care am avut probleme majore, i-am acţionat în instanţă. Impozitele locale aduc undeva la trei milioane de lei la buget. La fondul de rulment, mai avem în jur la 4 milioane de lei. De asemenea, alocările de la Consiliul Judeţean ne vor ajuta şi ele, aşa că rămâne să vedem cum ne vom gospodări în 2013”, a precizat Romeo Farcaş (foto), primarul comunei Baia de Criş.
Proiecte europene, dar cu sacrificii româneşti
Pe de altă parte, fondurile europene au fost bine primite în Ţara Moţilor, ele fiind una dintre principalele surse din care şi-au tras seva investiţiile. “Avem în curs de finalizare proiectul ce vizează canalizarea. Ne costă ceva dobânzile la linia de credit luată pentru finanţarea lui, în sensul că a trebuit să ne împrumutăm de la bancă, până vom primi banii cuveniţi pentru acest program investiţional. Este aproape terminat şi înseamnă canalizare şi staţii de epurare pentru patru sate, şi anume, Baia de Criş, Rişca, Baldovin şi Rişculiţa, plus asfaltări în Lunca şi Cărăstău. Prin GAL-ul de care aparţinem, am depus un proiect în valoare de 100.000 de euro, pentru modernizarea parcului de la Izvor”, a mai arătat Romeo Farcaş, unul dintre cei mai longevivi edili-şefi ai judeţului.
Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nostru spun că un ales…
Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scandat „Libertate” și…
Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…
Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…
Un incendiu s-a pornit la o gospodărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…
Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…