Categories: Comunitate

La Beriu, numeroase investiţii cu bani europeni

Beriu pare să fie o comună propice dezvoltării afacerilor de tot soiul, cu precădere a celor din sfera agricolă şi comercială. Aşa că aici găseşti de toate, pe bani europeni.
„Există câteva dosare ale localnicilor, depuse pentru agricultură ecologică, la fel şi pe programul tinerilor fermieri, prin APIA. De asemenea, o firmă importantă condusă de cetăţeni chinezi îşi doreşte să cultive ciuperci negre la noi în zonă şi să se ocupe de o seră destinată legumelor ecologice. Ei au cumpărat de la un particular, fosta fermă a pajiştilor din Beriu, dar momentan, mai au de lucru cu amenajarea ei, nu s-au apucat de producţia propriu-zisă. De asemenea, mai sunt câteva  proiecte europene depuse, ce vizează tot raza comunei. Există un investitor din Cugir, care vrea să facă o fermă de găini ouătoare la noi, printr-un proiect de circa 1,3 milioane de euro. Acum îşi face proiectul tehnic, cel mai probabil, la anul, putând implementa programul. Mai este la Beriu o persoană care cultivă roşii în extra-sezon, adică primăvara şi toamna. Primul an de cultură l-a încheiat la sfârşitul lunii mai şi continuă. E tot o investiţie pe fonduri europene. Mai există un program depus pentru o fermă de vaci. Ceea ce vreau să mai subliniez este faptul că pe GAL-ul Sargeţia, singurele două proiecte private depuse sunt tot de la noi“, a spus Emil Bîc (foto), primarul comunei Beriu.
Potrivit acestuia, nici păşunile nu au scăpat neexploatate. „Avem şi două asociaţii care au luat terenuri în arendă de la oamenii din comună, pentru a cultiva grâu şi porumb. Sunt în satele Căstău şi Sibişel. Lucrează chiar foarte bine şi lumea e mulţumită. Noi avem arendate toate păşunile deţinute de primărie, crescătorilor de animale. E vorba de 1.500 de hectare”, mai arată primarul din Beriu. (M. Şerban)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago