La Beriu, se trage tare pentru modernizare
Emil Bîc (foto), aflat la linie de finiş pentru primul său mandat de primar al comunităţii beriene, are la ce să se uite în urmă, dar şi înainte, cu încredere.
“Avem multe investiţii. Spre exemplu, continuă introducerea apei potabile. Luna trecută, am finalizat în satul-centru, zona Grui, 500 metri liniari de reţea de apă potabilă, la această conductă fiind branşate opt gospodării, urmând ca în următoarele patru luni, să finalizăm lucrările în toată comuna. Un lucru important este şi finalizarea regularizării râului Sibişel, investiţia fiind realizată în colaborare cu Apele Române. În decursul anului trecut, am început amenajarea unui stadion de fotbal, în vederea omologării, pentru ca echipa locală să poată juca acasă, investiţia fiind din fonduri proprii. Ea va fi finalizată în acest an. Proiectul prevede construirea unui vestiar, a unei parcări, a unei tribune pentru spectatori şi introducerea apei potabile. Munca depusă pentru elaborarea proiectelor care au fost admise pentru finanţare se mută anul acesta din birou, în teren. Mai avem declarate eligibile şi finanţabile un proiect de canalizare depus pe Fondul de Mediu şi de asfaltare a drumurilor, accesat prin Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (22 de km)”, a declarat edilul şef din Beriu. Potrivit primarului, până la începerea lucrărilor de canalizare şi apoi de asfaltare, au demarat cele de reparaţii la drumuri. Totodată, se montează bănci în fiecare sat, toate acestea fiind executate cu material lemnos, obţinut gratuit de la Ocolul Silvic privat Valea Orăştiei.