La Brad e cald încă de luna trecută. Brad: Singura rețea de termoficare funcțională, la nivel de județ
Magdalena Șerban
Municipiul Brad a rămas singura localitate din județ care mai are o rețea funcțională de termoficare, încălzirea fiind asigurată de o centrală pe păcură, construită în 2004. Așa că aici nu se tremură de frig, mai ales că s-a dat drumul la căldură încă de luna trecută, când vremea a dat primele semne serioase de răcire.
Mai mult de atât, făcând parte din zona Munților Apuseni, brădenii beneficiază de o prevedere legislativă prin care li se acordă o reducere cu 50 la sută a preţului final al energiei termice. „Dat fiind contextul în care preţul la combustibil a crescut, ANR trebuie să ne avizeze preţul de producere, iar noi, ca administraţie publică locală vom acorda o anumită subvenţie. Totodată, populaţia va plăti un preţ de facturare de 275 lei, adică cu 50 la sută mai puțin, datorită prevederii legislative în vigoare (prețul standard e 550 lei). Ne-am pregătit din timp pentru ca data de 1 noiembrie să le aducă locuitorilor municipiului Brad căldură în calorifere. A fost umplută conducta şi s-au făcut probele tehnologice corespunzătoare. Până la sfârşitul anului nu vom avea probleme cu combustibilul, iar de anul viitor vorbim deja despre un nou buget „, a precizat edilul șef Florin Cazacu (foto).